INCHIDE

Noul premier, întâmpinat cu un zid politic! PSD nu dă voturi în alb, AUR și SOS resping Cabinetul

Noul premier, întâmpinat cu un zid politic! PSD nu dă voturi în alb, AUR și SOS resping Cabinetul

Reacțiile partidelor la desemnarea lui Luca Niculescu arată deja o majoritate complicată: PSD respinge ideea unei susțineri „în alb”, USR și PNL așteaptă programul și echipa, UDMR lasă ușa deschisă, iar AUR și SOS România anunță categoric că nu votează.

PSD – Sorin Grindeanu: „Sfidează matematica parlamentară”

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, susține că noua desemnare „continuă să sfideze matematica parlamentară”. Social-democrații vor analiza marți propunerea în Biroul Permanent Național.

Grindeanu spune că PSD nu va da „voturi în alb” și cere premierului desemnat să prezinte public programul de guvernare, componența Cabinetului și măsurile economice. În cazul continuării politicilor de austeritate, liderul PSD invocă inclusiv varianta alegerilor anticipate.

USR – Dominic Fritz: „Nu vom susține un guvern controlat de PSD”

USR are o poziție mai nuanțată. Dominic Fritz spune că Luca Niculescu este un diplomat de carieră respectat, dar partidul va analiza programul de guvernare, echipa de miniștri și majoritatea parlamentară care îl susține.

Totuși, Fritz trasează o limită clară: USR nu va susține un Guvern cu miniștri PSD și nici unul „controlat” de PSD.

PNL: Decizia după negocieri

Liberalii nu au anunțat încă dacă vor vota pentru învestirea Cabinetului. Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan, a transmis că partidul va discuta cu Niculescu și va analiza programul, prioritățile și echipa guvernamentală înainte de a lua o decizie.

UDMR: „L-am putea vota”

UDMR este, până acum, una dintre formațiunile care lasă cel mai clar deschisă posibilitatea susținerii lui Luca Niculescu.

Csoma Botond a declarat că parlamentarii UDMR „îl pot vota” pe premierul desemnat, însă formațiunea are o singură „linie roșie”: nu va negocia cu AUR și SOS România pentru formarea majorității.

UDMR consideră posibilă inclusiv păstrarea vechii majorități parlamentare.

AUR – George Simion: „Tot o marionetă”

Reacția lui George Simion a fost categorică și imediată:

„Luca Niculescu e tot o marionetă. Zero voturi de la AUR! Libertate pentru Călin Georgescu”, a transmis liderul AUR.

Prin urmare, AUR anunță că nu va susține noul premier desemnat.

SOS România – Diana Șoșoacă: „Alegeri anticipate”

Și SOS România respinge categoric Cabinetul pe care îl va propune Niculescu. Diana Șoșoacă susține că schimbarea premierului nu rezolvă criza politică și economică și cere alegeri anticipate.

Ea acuză actuala formulă politică de lipsă de legitimitate și susține că românii trebuie să decidă prin vot cine va forma viitoarea majoritate parlamentară.

Pe scurt, ecuația este complicată: PSD nu oferă momentan susținere, USR și PNL așteaptă programul și echipa, UDMR este dispus să negocieze, iar AUR și SOS România spun deja „nu”. Miza decisivă va fi, astfel, cum reușește Niculescu să strângă cele 233 de voturi necesare pentru învestirea Guvernului.

Adina MITREA