Povestea nespusă a credinței Sfântului Mare Mucenic Artemie și drumul care i-a schimbat destinul

În ziua de 20 octombrie, Biserica Ortodoxă îi pomenește pe Sfântul Mare Mucenic Artemie, fost conducător militar în vremea împăraților romani, și pe Sfântul Cuvios Gherasim din Chefalonia, cunoscut pentru viața sa de rugăciune și pentru darul vindecării.

Un general din Egipt cu o misiune care i-a schimbat viața

Sfântul Artemie s-a născut în Egipt, la sfârșitul secolului al III-lea, într-o familie credincioasă. Din tinerețe a intrat în armată, unde s-a remarcat prin curaj și a primit funcții importante. Împăratul Constantin cel Mare l-a considerat unul dintre cei mai de încredere oameni ai săi.

Artemie l-a însoțit pe Constantin în lupta cu Maxențiu, în anul 312, când a văzut semnul crucii pe cer, întărindu-și credința. Mai târziu, l-a urmat pe împărat spre Răsărit și a fost alături de Sfânta Elena la Ierusalim, unde a asistat la descoperirea Sfintei Cruci.

După moartea lui Constantin cel Mare, Artemie a primit de la împăratul Constanțiu sarcina de a aduce la Constantinopol moaștele Sfinților Apostoli Andrei, Luca și Timotei. A reușit să le găsească și să le aducă în noua capitală, unde au fost așezate cu cinste.

Ulterior, Artemie a devenit conducătorul Egiptului, cu titlul de duce și trimis împărătesc. În această poziție, a sprijinit Biserica și a încercat să oprească practicile păgâne. Totul s-a schimbat însă după ce la conducerea imperiului a ajuns Iulian, care a renunțat la credința creștină și a revenit la vechile credințe.

Curajul care a atras furia împăratului

În vremea lui Iulian, persecuțiile împotriva creștinilor au devenit tot mai dure. Bisericile au fost transformate în temple păgâne, iar credincioșii au fost forțați să-și renege credința. Mulți au trecut prin chinuri grele.

Când Iulian se afla în Antiohia, pregătind războiul cu perșii, Artemie a fost chemat din Alexandria împreună cu soldații săi. A văzut cu ochii lui cum creștinii erau torturați pentru credința lor și, deși era în vârstă, nu a rămas indiferent.

S-a apropiat de împărat și i-a reproșat cruzimea față de creștini. Iulian s-a înfuriat și a întrebat cine este cel care îndrăznește să-i vorbească astfel. Cei prezenți i-au spus că este ducele Alexandriei. Artemie a fost acuzat că a distrus templele zeilor și a spart idolii din Egipt. Iulian i-a luat semnele funcției militare și a ordonat să fie dezbrăcat și bătut.

Chinurile au continuat cu răni adânci pe spate, lovituri și zdrobirea trupului între două pietre mari. Cu toate acestea, potrivit relatărilor, Sfântul Artemie a rămas în viață și nu a încetat să-și mărturisească credința.

Un sfârșit care a lăsat o amprentă puternică

În cele din urmă, Iulian a poruncit să i se taie capul. Sfântul Artemie a murit ca martir pe 20 octombrie 362. La scurt timp după aceea, Iulian a murit în luptă, potrivit tradiției, rănit de o săgeată.

Se spune că înainte de moarte, Iulian ar fi rostit cuvintele: „M-ai biruit, Galileene!”. Această expresie a rămas legată de sfârșitul împăratului care a persecutat creștinii. Pomenirea Sfântului Artemie a devenit un simbol al curajului în fața puterii.

Moaștele Sfântului Artemie au fost mutate la Constantinopol, în biserica Sfântul Ioan Botezătorul, numită Oxia. Acolo au fost cinstite pentru darul vindecării, mai ales al bolilor precum hernia. Cinstirea sa s-a păstrat în mai multe spații ortodoxe.

Astăzi, părți din moaștele lui se găsesc la Mănăstirea Constamonitu din Muntele Athos. În România, moaște ale Sfântului Artemie se găsesc la Mănăstirea Căldărușani, iar fragmente mai mici sunt păstrate și în alte biserici. În țările ortodoxe din tradiția greacă, el este cunoscut și ca ocrotitor al Poliției naționale.

O rugăciune care a rămas vie peste timp

„Mucenicul Tău, Doamne, Artemie, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.”

Pașii nevăzuți ai unui călugăr care a lăsat urme adânci

Sfântul Gherasim, numit și Noul Pustnic al Chefaloniei, s-a născut în satul Trikkala din Peloponez. În tinerețe s-a călugărit pe insula Zakynthos, apoi a mers la Muntele Athos, unde a devenit schimonah și a învățat alături de pustnicii de acolo.

După ce a primit binecuvântare, a mers la Ierusalim pentru a se închina la Sfântul Mormânt. A vizitat apoi mai multe locuri sfinte, printre care Muntele Sinai, Antiohia, Damasc și Egiptul. S-a întors la Ierusalim și a devenit îngrijitor de candele la Sfântul Mormânt.

Călugărul Gherasim a fost hirotonit diacon și apoi preot de Patriarhul Gherman al Ierusalimului. A continuat să ducă o viață simplă și retrasă. Pentru liniște, s-a retras la Iordan, unde a petrecut patruzeci de zile fără întrerupere.

Cu binecuvântarea patriarhului, s-a întors în Zakynthos, unde a trăit în singurătate și s-a hrănit doar cu ierburi. După cinci ani, a decis să plece pe insula Chefalonia, unde a găsit adăpost într-o peșteră.

O viață simplă care a adus speranță

Pe insula Chefalonia, Sfântul Gherasim a refăcut biserica din Omala și a construit o mănăstire de maici, unde a trăit, a muncit și s-a rugat timp de treizeci de ani. Viața lui era marcată de priveghere și muncă.

Relatările spun că sfântul se ruga îngenuncheat pe pământul gol. Pentru viața sa curată, a primit darul vindecării bolnavilor și al izgonirii duhurilor rele. Numele său a rămas foarte respectat în Chefalonia.

La vârsta de 71 de ani, Sfântul Gherasim a simțit că se apropie sfârșitul. Le-a binecuvântat pe maicile din mănăstire și a trecut la cele veșnice pe 15 august 1579. Pentru că atunci este sărbătorită Adormirea Maicii Domnului, pomenirea lui se face pe 16 august.

Totuși, ziua de 20 octombrie are o semnificație aparte. Atunci se marchează dezvelirea moaștelor sale, care a avut loc în 1581. La doi ani după moarte, mormântul a fost deschis, iar moaștele au fost găsite întregi și frumos mirositoare.

O rugăciune care a trecut granițele insulei

„Vieţuitor al pustiului, ocrotitor al ortodocşilor şi înger în trup, vindecător şi de Dumnezeu purtător te-ai arătat nouă. Pentru aceasta noi, credincioşii, te lăudăm pe tine, dumnezeiescule Gherasim, că în chip vrednic ai dobândit de la Dumnezeu tămăduiri şi harul veşnic, şi îi vindeci pe cei bolnavi, pe demoni îi alungi, iar celor ce te cinstesc pe tine le izvorăşti tămăduiri. Vlăstar dumnezeiesc al Peloponesului şi comoară neprădată a Kefaloniei, lauda cea mare a întregii Elade, Sfinte Gherasim de Dumnezeu purtătorule, ocroteşte pe robii tăi!”

O zi cu mai multe povești de credință

Pe lângă Sfântul Mare Mucenic Artemie și Sfântul Cuvios Gherasim din Chefalonia, calendarul ortodox amintește și alte nume pentru această dată. Sunt sfinți mai puțin cunoscuți, dar prezenți în calendarul bisericesc.

• Sfântul Mucenic Evor și Sfântul Mucenic Evnoi
• Sfânta Cuvioasă Matroana din Hios
• Sfinții Mucenici Zevina, Gherman, Nichifor și Antonin
• Sfântul Mucenic Manato

Astfel, 20 octombrie aduce în atenție atât mărturisirea curajoasă a unui conducător militar, cât și viața retrasă a unui pustnic. Sfântul Artemie și Sfântul Gherasim au trăit în epoci diferite și au avut drumuri diferite, dar amândoi au rămas exemple de credință și legătură cu Biserica.