Povești uimitoare din Calendarul Ortodox care dau sens zilei de 19 octombrie

Ziua de 19 octombrie aduce în calendarul ortodox mai multe nume importante: prorocul Ioil, mucenicul Uar, sfânta Cleopatra cu fiul ei Ioan și sfântul Ioan de la Rila. Viețile lor sunt legate de credință, mărturisire, rugăciune și de momente care au rămas în memoria Bisericii.

Calendarul ortodox pomenește în această zi sfinți care au trăit în vremuri și locuri diferite, de la Regatul Iuda până în Egipt, Palestina și Bulgaria. Chiar dacă poveștile lor sunt diferite, toate au ca punct comun credința dusă până la capăt.

Un mesaj puternic din vremuri vechi

Prorocul Ioil a trăit în Regatul Iuda, în jurul anului 850 î.Hr. Numele său înseamnă „dragostea lui Dumnezeu”, iar cartea care îi poartă numele se găsește în Vechiul Testament. Este o carte scurtă, cu doar trei capitole, dar cu un mesaj foarte clar.

În scrierile sale, Ioil vorbește despre o secetă grea și patru invazii de lăcuste care urmau să distrugă țara. Mesajul său nu se oprește însă la suferință. El spune și despre vremurile când Duhul lui Dumnezeu avea să fie dăruit tuturor.

Acest lucru se regăsește în cartea sa, la Ioil II, 28-29. Mai târziu, la Pogorârea Duhului Sfânt, Apostolul Petru a amintit această profeție și le-a explicat celor prezenți că Apostolii nu erau beți, ci Duhul Sfânt le dădea cuvânt.

O rugăciune scurtă pentru prorocul Ioil

Pomenirea prorocului Tău Ioil prăznuind, Doamne, printr-însul Te rugăm, mântuiește sufletele noastre.

Curajul care schimbă destine

Mucenicul Uar, cunoscut și ca Varus, a trăit pe vremea împăratului Maximian, între anii 285 și 305. Era soldat în armata romană din Egipt și, potrivit tradiției, era creștin în ascuns. În acea perioadă, mărturisirea credinței putea aduce chinuri și moarte.

În anul 304, soldații împăratului au prins în pustiul Egiptului șapte dascăli creștini. Aceștia au fost chinuiți și închiși pentru că nu și-au lepădat credința. Uar i-a vizitat și a rămas aproape de ei, deși acest lucru îl putea costa viața.

Dimineața următoare, când soldații au venit să-i ducă la judecată, l-au găsit și pe Uar cu ei. Unul dintre cei șapte murise, iar Uar i-a luat locul. A mers în fața judecătorului și a mărturisit că este creștin.

După această mărturisire, Uar a fost supus chinurilor și, în cele din urmă, a murit ca martir pentru credința în Hristos. Viața lui a rămas un exemplu de curaj și statornicie.

Rugăciunea adusă Sfântului Uar

Mucenicul Tău, Doamne, Uar, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că, având puterea Ta, pe chinuitori i-a învins; a zdrobit și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Legături de familie și puterea credinței

Cleopatra era din Edra, localitate de lângă Muntele Tabor, în Palestina. Ea a fost martoră la moartea Sfântului Uar. După martiriul acestuia, Cleopatra a luat moaștele sfântului și, după un timp, le-a dus acasă, în Palestina.

Pentru a putea duce trupul sfântului, Cleopatra a spus că este trupul soțului ei, pe care voia să-l îngroape din nou. Ajunsă în Palestina, i-a ridicat o biserică. Mulți oameni veneau acolo și se vindecau la mormântul lui.

Cleopatra avea un fiu pe nume Ioan, pe care îl iubea mult. Ajunsese ofițer, dar a murit brusc, spre marea durere a mamei sale. Cleopatra a plâns mult și i-a reproșat sfântului că nu i-a ocrotit fiul.

Tradiția spune că Sfântul Uar i s-a arătat în vis Cleopatrei, ținându-l pe Ioan în brațe, amândoi strălucind ca soarele. Sfântul i-a arătat că fiul ei se află acum împreună cu oștile cerești. După această vedenie, Cleopatra și-a schimbat viața.

Și-a vândut averile, le-a împărțit săracilor și a rămas lângă biserica ridicată în cinstea Sfântului Uar. A trăit acolo în post și rugăciune șapte ani. La final, a adormit întru Domnul.

Un drum plin de încercări și minuni

Ioan de la Rila s-a născut în anul 876, în satul Skrino, lângă Sofia, în Bulgaria. A crescut în credință și a învățat din cărțile bisericești. După ce și-a pierdut părinții, și-a împărțit puținele lucruri săracilor.

Rămas fără avere, a devenit păstor, dorind să fie departe de lume. Odată, stăpânul l-a certat pentru că pierduse un vițel. Ioan s-a rugat mult, iar când a găsit vițelul, a întâmpinat o nouă problemă: râul Struma era plin de ape.

Atunci, și-a pus cămașa pe apă, a făcut semnul crucii, a luat vițelul în brațe și a trecut râul ca pe uscat. Stăpânul său, văzând minunea, s-a mirat. L-a răsplătit și nu l-a mai primit să îi slujească.

La 25 de ani, Ioan a mers la Mănăstirea Sfântul Dimitrie de la Muntele Ruen și s-a călugărit. După o vreme, s-a retras în pustiu. La început a trăit pe un deal, hrănindu-se cu verdețuri sălbatice, dar tâlharii l-au alungat.

Mai târziu, și-a găsit adăpost într-o peșteră. Acolo a venit și nepotul său, Luca, care voia să trăiască alături de el. Fratele sfântului l-a luat însă pe băiat cu sila, iar pe drum, tânărul a murit din cauza unei mușcături de șarpe. Fratele s-a căit și a cerut iertare.

Ioan a trăit 12 ani în peșteră, apoi s-a retras în Munții Rilei. Acolo s-a rugat, a postit și a plâns neîncetat. Dumnezeu l-a făcut cunoscut ciobanilor, printr-o turmă care a ajuns la locul lui.

Din acel moment, oamenii au început să aducă la el bolnavi și persoane tulburate de duhuri. Ioan se ruga pentru ei, iar aceștia primeau vindecare. Pentru a evita laudele, Ioan a plecat și a stat pe un pisc stâncos, unde a trăit șapte ani sub cerul liber.

Vestea despre el a ajuns până la țarul bulgar Petru I. Țarul a venit în Munții Rilei, dorind să-l întâlnească. Ioan i-a trimis însă o scurtă scrisoare și a refuzat întâlnirea, din smerenie. Cei doi s-au văzut doar de la distanță și s-au plecat unul altuia. Țarul i-a trimis daruri, dar sfântul a păstrat foarte puțin și a trimis restul înapoi.

Mai târziu, Ioan a primit sub îndrumarea sa mai mulți călugări. Aceștia au ridicat o mănăstire cu o biserică lângă peștera sfântului. Cu cinci ani înainte de moarte, el a scris Testamentul către ucenici, o lucrare care arată cunoașterea Scripturii și a învățăturii Sfinților Părinți.

Ioan de la Rila a trecut la Domnul pe 18 august 946, la vârsta de 70 de ani. Curând după moartea sa, moaștele au fost mutate la Sofia, din porunca țarului Petru I. Această mutare a avut loc pe 19 octombrie, zi care a rămas ca principală zi de pomenire a sfântului. În 1183, regele maghiar Bela al III-lea a luat racla cu moaștele Sfântului Ioan și a dus-o la Esztergom, în Ungaria. După patru ani, racla a fost împodobită și trimisă înapoi cu cinste.

În 1195, țarul Ioan Asan I a mutat moaștele la Târnovo, noua capitală a Imperiului româno-bulgar. În 1469, pe 1 iulie, moaștele s-au întors la Mănăstirea Rila, unde se află și astăzi. Credincioșii merg acolo pentru rugăciune și ajutor duhovnicesc.

Mănăstirea de lemn construită inițial nu s-a păstrat. Actuala Mănăstire Rila a fost întemeiată în secolul al XIV-lea, pe un alt amplasament, de obștea Cuviosului Ioan. De-a lungul timpului, a devenit un centru important de cultură și spiritualitate pentru Bulgaria.

În perioada stăpânirii otomane, mănăstirea a fost sprijinită și de domnitori și ierarhi români, printre care Bogdan al III-lea al Moldovei, mitropolitul Grigorie Roșca și episcopul Isaia al Rădăuților. În timpul regimului comunist, a devenit muzeu. Din 1991, a redevenit mănăstire.

Ioan de la Rila este considerat ocrotitorul Bulgariei. Este pomenit pe 19 octombrie, ziua aflării moaștelor, dar și la 18 august, ziua adormirii, și la 1 iulie, ziua readucerii moaștelor la Rila.

Alte nume care completează această zi

Mineiul menționează la data de 19 octombrie și alte nume cinstite în Biserică. Aceste pomeniri sunt mai scurte, dar fac parte din rânduiala zilei și completează tabloul acestei date din calendar.

• Sfântul Leontie filosoful
• Sfântul Felix preotul și Eusebiu diaconul

Ziua de 19 octombrie reunește istorii de credință din locuri și timpuri diferite. Prorocul Ioil, Sfântul Uar, Sfânta Cleopatra și Sfântul Ioan de la Rila sunt pomeniți pentru mărturia lor, pentru rugăciune și pentru felul în care au rămas în memoria Bisericii. Pentru credincioși, această zi este un prilej de aducere aminte și de apropiere de exemplul lăsat de acești sfinți.