INCHIDE

Elevii din Iași intră în vacanță. Când revin la școală

Elevii din Iași intră în vacanță. Când revin la școală

* ultimele cursuri din primul modul al anului școlar 2026-2027 au loc vineri, 23 octombrie * elevii vor avea nouă zile libere, iar următoarea vacanță este programată de Crăciun

Elevii din județul Iași încheie vineri, 23 octombrie, primul modul al anului școlar 2026-2027. Vacanța de toamnă începe sâmbătă, 24 octombrie, și durează până duminică, 1 noiembrie. Cursurile vor fi reluate luni, 2 noiembrie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.

Nouă zile de pauză după șapte săptămâni de școală

Primul interval de cursuri, început pe 7 septembrie, se încheie după șapte săptămâni. Pentru elevii din învățământul preuniversitar urmează nouă zile consecutive fără cursuri, incluzând cele două weekenduri. Vacanța este stabilită la nivel național, fără diferențe între județe.

Al doilea modul începe pe 2 noiembrie și se încheie marți, 22 decembrie. Vacanța de iarnă va începe miercuri, 23 decembrie, și se va termina duminică, 10 ianuarie 2027. Elevii vor reveni în bănci luni, 11 ianuarie, după 19 zile de pauză.

Structura anului școlar cuprinde cinci module de cursuri, separate prin vacanțe. În total, anul școlar are 36 de săptămâni de activitate didactică, însă pentru elevii claselor terminale sunt prevăzute calendare diferite, în funcție de examenele naționale.

Vacanța din februarie, stabilită deja pentru Iași

Spre deosebire de vacanța de toamnă, cea din februarie nu are aceleași date în toate județele. Inspectoratele școlare au putut alege o săptămână liberă în intervalul 15 februarie – 7 martie 2027.

Pentru județul Iași, Inspectoratul Școlar Județean a stabilit vacanța în perioada 20–28 februarie 2027, conform deciziei avizate în ședința Consiliului de administrație din 20 martie 2026. Astfel, ultimul curs înaintea vacanței va avea loc vineri, 19 februarie, iar activitatea școlară se va relua luni, 1 martie.

Următoarea pauză va fi cea de primăvară, programată între 24 aprilie și 4 mai 2027. Ultimul modul începe miercuri, 5 mai, și se încheie pe 18 iunie, pentru majoritatea elevilor.

Clasele a VIII-a și a XII-a încheie cursurile mai devreme

Calendarul este diferit pentru elevii care susțin examene naționale. Absolvenții claselor a XII-a de la învățământul de zi și ai claselor a XIII-a de la seral și frecvență redusă vor termina cursurile pe 4 iunie 2027, după 34 de săptămâni.

Elevii claselor a VIII-a vor încheia anul școlar pe 11 iunie, după 35 de săptămâni, pentru a se pregăti pentru Evaluarea Națională. Pentru celelalte clase, vacanța de vară începe pe 19 iunie și se încheie pe 5 septembrie 2027. Există și reguli speciale pentru anumite clase din învățământul tehnologic și profesional.

„Școala altfel” și „Săptămâna verde”, până în aprilie

În anul școlar 2026-2027, unitățile de învățământ organizează programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde” în perioada 7 septembrie 2026 – 23 aprilie 2027.

Fiecare program durează cinci zile lucrătoare consecutive, iar școlile stabilesc perioadele de desfășurare. Cele două săptămâni nu pot fi suprapuse și trebuie planificate în module de cursuri diferite.

În învățământul tehnologic, profesional și postliceal, programele includ activități de instruire practică, adaptate obiectivelor educaționale.

Clara DIMA