Bolile tăcute ale ficatului, vânate în satele Iașului
* peste 1.600 de persoane au intrat în circuitul de screening, iar aproape 60% provin din comunități marginalizate * pentru mulți pacienți, campania reprezintă prima șansă reală de a descoperi la timp o boală care poate evolua ani întregi fără simptome
Din Grajduri până la Comarna, Dobrovăț, Ciurea sau Lespezi, locuitorii vulnerabili au fost consultați și testați gratuit pentru afecțiuni hepatice. Programul LIVE(RO)4 NORD-EST a depășit deja prima țintă stabilită.
Analizele au ajuns mai aproape de oamenii din sate
Bolile ficatului sunt căutate acum acolo unde accesul la investigații medicale este cel mai dificil: în comune, în centre sociale și în comunități marginalizate. În loc ca oamenii să fie nevoiți să ajungă la un spital din Iași, echipele programului LIVE(RO)4 NORD-EST au organizat consultații și recoltări în cabinete de medicină de familie, sedii ale primăriilor și alte spații amenajate temporar.
Numai în luna iulie, acțiunile au trecut prin Grajduri, Comarna, Plugari, Hălăucești, Popești, Mircești, Răducăneni, Ciurea, Românești, Dobrovăț, Ungheni, Sinești, Tansa, Cozmești, Schitu Duca și Lespezi. Au fost vizate mai ales persoanele neasigurate, beneficiarii venitului minim de incluziune și locuitorii comunităților vulnerabile.
La Grajduri au fost înregistrate și testate 44 de persoane, la Comarna – 34, iar la Dobrovăț – 32. În satul Osoi, comuna Comarna, 51 de oameni s-au prezentat într-o singură zi, pe 31 iulie. În aceeași zi, alte 27 de persoane eligibile au fost testate la Lespezi.
Peste 1.600 de persoane au intrat în screening
Până la începutl lunii, la nivelul întregului proiect regional, 1.823 de persoane beneficiaseră de informare sau fuseseră înscrise în grupul-țintă. Dintre acestea, 1.629 ajunseseră la consultația oferită de medicul de familie și la serviciile de laborator. Aproape 6o% dintre pacienți provin din comunități marginalizate socio-economic. Datele arată că oamenii răspund atunci când serviciile medicale sunt aduse în apropierea lor. La Românești, de exemplu, s-au prezentat 61 de persoane, la Ungheni au venit 52, iar la Tansa și Cozmești au participat câte 57, respectiv 56 de locuitori. Nu toți au putut fi incluși, deoarece programul impune criterii de eligibilitate.
Drumul de la testare la tratament
Programul prevede un traseu medical complet pentru persoanele depistate pozitiv. După consultația medicului de familie și analizele de laborator ar trebui să urmeze, în funcție de rezultate, evaluări clinice, paraclinice și imagistice, consiliere, stadializarea bolii și îndrumarea către tratament.
Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași este principalul centru medical responsabil de aceste etape și de organizarea circuitului dintre pacient, laborator, investigații și tratament.
Clara DIMA