Leii puterii nu mor de bătrânețe, ci în fălcile celor tineri

Leii nu mor de bătrânețe. Mor în fălcile celor mai tineri, în timp ce privesc încă spre următoarea pradă. Imaginea spune aproape tot despre politica românească: cei ajunși în vârful puterii nu se retrag, nu pregătesc succesiuni oneste și nu construiesc instituții care să funcționeze fără ei. Se agață de funcții până când sunt îndepărtați de propriii oameni.

Problema nu este doar longevitatea politică, ci felul în care se reproduce sistemul. În jurul liderilor îmbătrâniți cresc generații de tineri care nu sunt selectați pentru competență, caracter sau idei, ci pentru obediență. Sunt promovați cei care tac, execută, aplaudă și nu pun întrebări. Cei care au coloană vertebrală sunt considerați dificili. Cei care au opinii proprii devin incomozi. Cei care cer explicații sunt eliminați din cercul puterii.

Așa apar tinerii instruiți la școala coioților și a hienelor. Nu sunt învățați să conducă, ci să supraviețuiască în haită. Nu li se cere să răspundă public pentru decizii, ci să protejeze șeful. Nu li se cere să aibă forță, ci tupeu. Nu li se cere să fie verticali, ci suficient de flexibili încât să se strecoare prin orice compromis.

Cei bătrâni îi cresc în acest fel pentru că îi cred loiali. În realitate, îi pregătesc să le ia locul. Un om educat în oportunism nu va deveni brusc principial când ajunge aproape de putere. Va aștepta momentul de slăbiciune și va lovi. Nu pentru a reforma sistemul, ci pentru a-l moșteni.

De aceea, schimbările de generație din politică aduc atât de rar schimbări de fond. Cad lideri, se schimbă conduceri, apar figuri noi și sloganuri proaspete, dar mecanismul rămâne același. Se mută oamenii, nu și obiceiurile. Se schimbă numele de pe uși, nu și relația cu banul public, cu instituțiile și cu cetățeanul.

Între timp, oamenii trăiesc în altă lume. În jungla urbană, muncesc mai mult, plătesc mai mult și primesc tot mai puțin. Stau în trafic, la ghișee, în spitale și în fața unor administrații care îi tratează ca pe o povară. În România rurală, satele se golesc, școlile se închid, medicii lipsesc, iar bătrânii rămân singuri. România reală nu are timp pentru jocurile de putere ale partidelor, dar suportă permanent consecințele lor.

La vârf, însă, sistemul reciclează aceleași figuri compromise. Trec dintr-un partid în altul, dintr-o funcție în alta, din opoziție la guvernare și înapoi. Își schimbă discursul fără să clipească. Astăzi condamnă ceea ce mâine votează. Astăzi cer reformă, mâine negociază un post. Sistemul nu îi elimină. Îi spală, îi reambalează și îi repune în circulație.

Adevărata ruptură nu va apărea când un leu tânăr îl va doborî pe unul bătrân. Aceasta este doar rotația prădătorilor. Schimbarea va începe când cineva va refuza școala obedienței, va răspunde clar, va accepta controlul public și va înțelege că puterea nu este o pradă, ci o responsabilitate.

Până atunci, leii bătrâni vor continua să privească spre următoarea funcție. Iar cei tineri vor aștepta în spatele lor, nu ca să schimbe sistemul, ci ca să le moștenească locul. Maura ANGHEL