Cod portocaliu de caniculă în Iași. Temperaturile urcă la 38 de grade, urmează o noapte tropicală
* ANM avertizează că valul de căldură se intensifică joi * disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic
Valul de căldură se intensifică în România, iar județul Iași se află printre zonele vizate de avertizarea emisă de Administrația Națională de Meteorologie pentru intervalul 6 august, ora 10:00 – 7 august, ora 10:00.
Potrivit meteorologilor, Moldova, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei, precum și sud-vestul și centrul Munteniei vor fi afectate de caniculă, disconfort termic accentuat și nopți tropicale.
Temperaturile maxime vor ajunge la 35 – 38 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, ceea ce înseamnă un nivel ridicat de disconfort pentru populație.
Nici pe timpul nopții temperaturile nu vor aduce prea multă răcoare. În multe zone sunt așteptate minime de 20 – 22 de grade, caracteristice unei nopți tropicale, cele mai ridicate valori urmând să fie înregistrate în zona de deal a Moldovei, inclusiv în județul Iași.
Specialiștii recomandă evitarea expunerii la soare în intervalul 11:00 – 18:00, consumul unei cantități suficiente de apă, purtarea hainelor deschise la culoare și evitarea efortului fizic intens în aer liber.
Persoanele vârstnice, copiii mici și cei care suferă de afecțiuni cardiovasculare sau respiratorii sunt cele mai expuse efectelor temperaturilor extreme și sunt sfătuite să rămână în spații răcoroase pe cât posibil.
Meteorologii avertizează că valul de căldură rămâne persistent, iar în următoarele zile sunt posibile noi actualizări ale avertizărilor, în funcție de evoluția maselor de aer tropical. Carmen DEACONU