Omul nepotrivit la locul potrivit

Omul nepotrivit la locul potrivit

Fotbalul românesc nu mai este, de mult, doar un sport. A devenit o piață de vechituri în care se negociază iluzii, se cumpără orgolii și se vând speranțe la kilogram. Un bazar în care unii investesc bani pe care nu-i au într-o afacere pe care nu o înțeleg, convinși că o minge poate produce profit doar pentru că se rostogolește pe gazon. Când nu merge, vina este mereu a arbitrului, a vremii, a ghinionului sau a conspirațiilor. Niciodată a celui care ține frâiele.

De ani întregi, fotbalul nostru pare construit după chipul și asemănarea celor care l-au confiscat. Manageri de ocazie, patroni providențiali autoproclamați, vizionari care confundă strategia cu impulsul și performanța cu spectacolul ieftin. O galerie de personaje care au trecut prin cluburi precum lăcustele prin lanuri: au consumat tot, au promis și mai mult, iar în urmă au rămas doar pământul ars și datoriile.

Și Iașul a cunoscut asemenea episoade. Nu este o excepție, ci doar o altă stație pe traseul unui fenomen național. Proiecte fragile, care supraviețuiau prin entuziasmul câtorva oameni și prin răbdarea unei comunități, au fost executate cu o eficiență remarcabilă. Au fost otrăvite fântânile bunului-simț, iar ideea că un club poate fi construit pe competență și răbdare a fost înlocuită cu improvizația ridicată la rang de doctrină.

Fotbalul românesc a ajuns un iarmaroc cu miros de tăpșan și bălegar, unde funcțiile importante sunt ocupate nu de cei mai pregătiți, ci de cei mai gălăgioși. În această lume, omul nepotrivit ajunge, aproape invariabil, la locul potrivit. Nu pentru fotbal, ci pentru propriul ego.

Iar când realitatea bate la ușă, nota de plată este achitată de suporteri.

În această seară, o echipă din Letonia a făcut din nou ceea ce părea de neconceput acum două decenii: a tratat campioana României ca pe un adversar de antrenament. Pentru a doua oară într-o săptămână, diferența nu a fost doar pe tabelă. A fost de organizare, de luciditate, de disciplină și, mai ales, de profesionalism.

Cea mai bogată echipă a României a fost învinsă de un club care, până mai ieri, reprezenta pentru fotbalul nostru un simplu exercițiu de încălzire. Astăzi, raportul de forțe s-a inversat.

Este imaginea perfectă a unui sistem în care păstorul nepotrivit conduce turma potrivită. Iar când păstorul confundă inspirația cu încăpățânarea și managementul cu improvizația, nici cele mai scumpe transferuri nu mai pot ascunde adevărul.

Rușinea nu vine dintr-o înfrângere. În fotbal pierzi și câștigi.

Rușinea vine atunci când înfrângerea încetează să mai fie o excepție și devine o obișnuință.

Am ajuns să privim cu invidie campionate pe care odinioară le tratam cu superioritate. Letonia a trecut pe lângă noi în viteză. Bulgaria a accelerat atât de tare încât ne-au zburat de pe caroserie și ultimele abțibilduri cu „Sevilla '86” și „America '94”. Iar noi încă ne uităm în oglinda retrovizoare, convinși că trecutul poate câștiga meciurile prezentului.

Nu mai trăim nici măcar din amintiri. Trăim din reluările lor.

Și, poate cel mai grav, ne-am obișnuit atât de mult cu mediocritatea, încât o confundăm cu normalitatea. În timp ce alții construiesc cluburi, academii și sisteme, noi continuăm să căutăm salvatori providențiali. Iar fotbalul nu mai are nevoie de păstori. Are nevoie, în sfârșit, de profesioniști. Până atunci, omul nepotrivit va continua să fie, paradoxal, exact la locul potrivit. Iar nota de plată o va achita, ca întotdeauna, fotbalul românesc.

Dan M.BREZULEANU