Criză de medici în ambulatoriul din Iași. Aproape 679 de norme de specialitate sunt neacoperite
* Oncologia medicală conduce clasamentul, cu 54,24 de norme neacoperite, urmată de pneumologie, cu 45,02, și gastroenterologie, cu 38,88 de norme * deficitul este prezent și în cardiologie, unde sunt raportate 12,88 norme neacoperite, în neurologie pediatrică - 9,90 - și în diabet zaharat, nutriție și boli metabolice - 21,57 norme
În ciuda faptului că au fost deblocate unele posturi în sistemul sanitar, județul Iași se confruntă cu un deficit major de personal medical în ambulatoriul de specialitate. Potrivit situației normelor neacoperite la 1iulie 2026, deficitul cumulat ajunge la 678,71 de norme, distribuite între numeroase specialități clinice. Datele indică presiuni importante asupra serviciilor medicale, atât în municipiul Iași, cât și în Pașcani, Hârlău, Târgu Frumos, Podu Iloaiei și zona rurală.
Cele mai mari goluri apar în specialități în care accesul la consultații poate fi esențial pentru diagnosticarea și monitorizarea unor boli grave. Oncologia medicală conduce clasamentul, cu 54,24 de norme neacoperite, urmată de pneumologie, cu 45,02, și gastroenterologie, cu 38,88 de norme.
Nici alte domenii nu stau mai bine. În evidența prezentată figurează 37,91 de norme neacoperite la chirurgie generală, 33,67 la reumatologie, 32,22 la pediatrie, 25,60 la otorinolaringologie și 24,20 la neurologie.
Oncologia, pneumologia și gastroenterologia, în topul deficitului
Cifrele scot în evidență dezechilibrele din mai multe specialități: Oncologie medicală - 54,24 de norme, Pneumologie - 45,02, Gastroenterologie - 38,88, Chirurgie generală - 37,91, Reumatologie - 33,67, Pediatrie - 32,22, Psihiatrie - 29,84 de norme neacoperite.
Deficitul este prezent și în cardiologie, unde sunt raportate 12,88 norme neacoperite, în neurologie pediatrică - 9,90 - și în diabet zaharat, nutriție și boli metabolice - 21,57.
Distribuția estimativă indică faptul că problemele nu sunt limitate la municipiul Iași. Pentru numeroase specialități sunt menționate și localități precum Pașcani, Hârlău, Târgu Frumos și Podu Iloaiei, precum și zona rurală. În anumite domenii, însă, deficitul este concentrat în principal în municipiul Iași.
Cum ar putea fi acoperite normele?
Potrivit explicațiilor care însoțesc situația centralizată, numărul necesar de norme pentru fiecare specialitate clinică este stabilit la nivel județean de o comisie constituită conform prevederilor legale. Repartizarea pe localități este estimativă.
Dacă apar solicitări de contractare din alte zone decât cele menționate în tabel, acestea pot fi supuse dezbaterii comisiei paritare, pentru a asigura numărul necesar de norme pe fiecare specialitate la nivelul județului.
Cele 678,71 de norme neacoperite reprezintă un semnal important privind capacitatea ambulatoriilor de a răspunde cererii de consultații. Cifra se referă la norme contractuale neacoperite, nu direct la numărul medicilor care lipsesc și nici la numărul pacienților rămași fără consultații. Pentru a măsura efectul concret asupra bolnavilor sunt necesare date privind listele de așteptare, programările și distribuția efectivă a medicilor. Date care, deocamdată, nu sunt făcute publice.
Deficitul ridică însă o problemă majoră: pacienții din județul Iași ajung din ce în ce mai greu la un consult de specialitate atunci când sistemul nu reușește să acopere toate normele prevăzute.
Nicoleta ZANCU