Iașul devine capitala cafelei. Trei zile de festival la Palatul Culturii
* aproximativ 33 de companii din industria cafelei vor participa la Iași Coffee Festival * evenimentul include trei campionate naționale, degustări și demonstrații ale profesioniștilor, iar accesul publicului este gratuit
În perioada 20–22 noiembrie 2026, parterul Palatului Culturii din Iași va găzdui cea de-a treia ediție a Iași Coffee Festival, prezentat de organizatori drept cel mai mare eveniment dedicat industriei cafelei din regiunea Moldovei. Festivalul va reuni aproximativ 33 de companii din întreaga țară, într-un spațiu expozițional care va ocupa holurile principale și zona centrală a monumentului. Vizitatorii vor putea descoperi sortimente de cafea de specialitate, inclusiv produse ale unor prăjitorii care nu sunt prezente în mod obișnuit pe piața ieșeană. Alături de acestea vor participa importatori și distribuitori, producători de echipamente profesionale, furnizori de soluții pentru industria HoReCa și reprezentanți ai unor afaceri dezvoltate în sistem de franciză.
Trei campionate naționale și un bilet către competițiile mondiale
Atracția principală a festivalului o reprezintă cele trei competiții naționale organizate sub egida Specialty Coffee Association (SCA), care vor aduce la Iași profesioniști ai preparării cafelei.
Campionatul Național de Cup Tasters va pune la încercare capacitatea concurenților de a distinge diferențele dintre diverse sortimente de cafea, în timp ce Campionatul Național de Latte Art va transforma prepararea băuturilor pe bază de espresso și lapte într-o demonstrație de precizie și creativitate.
Cea de-a treia competiție, Campionatul Național Coffee in Good Spirits, este dedicată combinațiilor dintre cafea și băuturi alcoolice, concurenții fiind evaluați pentru tehnică, echilibru și prezentare.
Miza depășește însă titlurile naționale. Potrivit organizatorilor, campionii vor avea oportunitatea să reprezinte România la Campionatele Mondiale din 2027, programate la Lisabona, în Portugalia.
Jurizarea va fi asigurată de specialiști SCA din România și din străinătate, prezenți la Iași pentru al treilea an consecutiv. Înscrierile în competiții sunt deschise până pe 10 noiembrie 2026, pentru concurenții care dețin calitatea de membru SCA la momentul înscrierii, prin platforma.
După 22.000 de vizitatori, organizatorii pregătesc o nouă ediție
Interesul pentru cafeaua de specialitate a transformat festivalul într-un eveniment important pentru publicul din Iași și din regiune. Potrivit datelor comunicate de organizatori, ediția precedentă a atras aproximativ 22.000 de vizitatori în cele trei zile de desfășurare.
Pentru ediția din noiembrie, ei estimează participarea câtorva mii de persoane, inclusiv din județele învecinate și din Republica Moldova.
Festivalul se adresează atât celor care consumă cafea zilnic și vor să descopere arome noi, cât și profesioniștilor din industria ospitalității. Publicul va putea asista la probele competițiilor, va avea ocazia să discute cu specialiștii și să achiziționeze produse pentru consumul acasă.
Dincolo de degustări și spectaculoasele întreceri dintre barista, evenimentul aduce la Iași o industrie în care gustul, tehnologia și antreprenoriatul se întâlnesc în jurul uneia dintre cele mai consumate băuturi din lume.
Clara DIMA