Infracțiuni pe bandă rulantă în traficul din Iași
Șoselele din Iași continuă să scoată la iveală șoferi care ignoră legea și se urcă la volan sau pe motocicletă fără drept de a conduce. În doar o zi, polițiștii au depistat două astfel de cazuri, în Tomești și pe străzile municipiului Iași. Ambii tineri s-au ales cu dosare penale.
Primul caz a fost înregistrat pe 12 octombrie, când polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Iași au oprit pentru control o motocicletă care circula pe DJ 249E, în comuna Tomești. La ghidon se afla un tânăr de 28 de ani.
Verificările au scos la iveală că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Cu alte cuvinte, circula pe drumurile publice fără să aibă dreptul legal de a conduce. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis.
Prin oraș, cu permisul suspendat
Tot pe 12 octombrie, polițiștii Biroului Rutier Iași au oprit un autoturism care se deplasa dinspre bulevardul Alexandru cel Bun către Pod de Piatră. La volan se afla un tânăr de 24 de ani.
În urma verificărilor, agenții au constatat că acesta avea permisul de conducere suspendat. Și în acest caz a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Cele două situații readuc în atenție riscurile generate de persoanele care circulă fără drept pe drumurile publice. Polițiștii continuă controalele pentru depistarea celor care încalcă legea, iar cei doi tineri urmează să răspundă în fața legii pentru faptele constatate. Andrei TURCU