Viitoarele mămici din Iași vor putea avea însoțitor la naștere
* peste 6.000 de copii s-au născut anul trecut în cele două maternități publice din Iași * o schimbare legislativă va obliga spitalele să permită prezența unei persoane alese de mamă în timpul travaliului și al nașterii, cu excepții justificate medical sau epidemiologic
Femeile care nasc la maternitățile „Cuza Vodă” și „Elena Doamna” din Iași vor avea dreptul să fie însoțite de partener sau de o altă persoană aleasă, pe tot parcursul travaliului și al nașterii. Camera Deputaților a adoptat proiectul care modifică Legea drepturilor pacientului. Noua reglementare impune și protejarea intimității pacientelor, precum și menținerea contactului dintre mamă și nou-născut.
Peste 6.000 de copii născuți într-un an la maternitățile publice din Iași
Schimbarea legislativă privește direct două dintre cele mai importante unități medicale din Moldova. În 2025, la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași au venit pe lume 4.833 de copii, iar la Maternitatea „Elena Doamna”, alți 1.167. În total, cele două spitale publice au raportat 6.000 de nou-născuți, dintre care 326 de gemeni, proveniți din 163 de perechi. La acestea se adaugă nașterile din sistemul privat, inclusiv Maternitatea Arcadia, care a raportat o creștere cu 17% față de anul anterior.
Statisticile Institutului Național de Statistică indică pentru județul Iași 7.615 născuți-vii în 2025, față de 8.136 în 2024, o scădere de 6,4%. Cele două serii de date nu sunt direct comparabile: cifrele maternităților includ și paciente din alte județe, în timp ce datele INS sunt repartizate teritorial după criteriile statistice privind domiciliul sau reședința mamei.
Regulamentul Maternității „Cuza Vodă” interzice accesul vizitatorilor în sala de naștere
La Iași, una dintre cele mai importante consecințe ale noii legi privește regulile de acces în maternitate. Regulamentul de organizare și funcționare publicat de Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Cuza Vodă” prevede expres, la secțiunea referitoare la vizitatori, interzicerea accesului în sălile de naștere și în blocul operator. Noua reglementare introduce însă un statut diferit pentru persoana aleasă de femeia care naște. Aceasta nu va fi un simplu vizitator, ci un însoțitor al cărui acces este protejat prin lege, în condițiile respectării normelor sanitare și de siguranță.
Pentru Maternitatea „Cuza Vodă”, care dispune de 410 paturi și deservește inclusiv sarcini cu risc din Regiunea de Nord-Est, aplicarea prevederilor va presupune adaptarea procedurilor interne și organizarea spațiilor în care se desfășoară travaliul.
Prezența însoțitorului nu va fi însă necondiționată. Restricțiile vor rămâne posibile în situații obiective, justificate medical sau epidemiologic, atunci când este necesară protejarea mamei, copilului, personalului medical sau a altor paciente.
Mama și copilul nu vor mai putea fi separați fără justificare
Proiectul adoptat de Camera Deputaților introduce și dreptul nou-născutului de a rămâne împreună cu mama imediat după naștere și pe durata internării. Separarea va fi permisă numai în situații justificate medical, epidemiologic, de siguranță sau de forță majoră, care trebuie consemnate în documentele medicale.
Spitalele vor avea obligația să organizeze îngrijirea postnatală astfel încât să favorizeze contactul timpuriu dintre mamă și copil, inițierea alăptării și sistemul rooming-in, prin care nou-născutul rămâne în aceeași cameră cu mama.
Clara DIMA