INCHIDE

Aurul negru. Cât valorează recoltele Iașului

Aurul negru. Cât valorează recoltele Iașului

„Aurul negru” al Iașului nu este petrol, ci pământul care produce hrană și bani. În 2025, agricultura ieșeană a avut un an mai bun decât 2024, mai ales la culturile de toamnă. Grâul a ajuns la o producție medie de 5.400 kg/ha, iar rapița a trecut de 3.000 kg/ha. Pe hârtie, cifrele arată spectaculos: câmpurile județului au generat sute de milioane de lei doar din culturile mari.

La grâu, Iașul a avut 48.565 ha cultivate. La o producție medie de 5.400 kg/ha, rezultă peste 262.000 tone. Calculat la 0,85 lei/kg, preț mediu folosit pentru anul fiscal 2025, grâul ieșean trece de 222 milioane lei valoare brută.

Rapița, una dintre culturile cele mai profitabile ale anului, a ocupat 15.024 ha. La o producție medie de 3.040 kg/ha, rezultă peste 45.600 tone. Cu un preț de piață estimat între 2,20 și 2,33 lei/kg, rapița aduce încă 100-106 milioane lei.

Porumbul ține grosul banilor, dar depinde de apă

Porumbul rămâne cultura grea a județului. În 2025, suprafața cultivată cu porumb a urcat la 97.610 ha. Chiar cu o estimare prudentă de 4,65 tone/ha, cultura ar putea însemna peste 453.000 tone. La 0,80 lei/kg, rezultă aproximativ 363 milioane lei. Porumbul poate aduce bani mulți, dar fără irigații depinde aproape total de ploaie. Într-un an bun, ridică veniturile fermelor. Într-un an secetos, poate transforma investițiile în pierderi. Floarea-soarelui a ocupat 47.430 ha. La o producție estimată între 1,5 și 2 tone/ha și un preț mediu de 1,70 lei/kg, valoarea brută se situează între 120 și 161 milioane lei. Este cultura care rezistă mai bine decât porumbul în ani dificili, dar și aici diferența dintre un sezon bun și unul slab se vede rapid în conturi.

Peste 800 milioane lei, dar nu profit curat

Adunate, cele patru culturi duc valoarea brută a câmpurilor ieșene la aproximativ 800 milioane lei. Cu prețuri reale de piață mai bune, suma se poate apropia de 1 miliard de lei. Banii nu rămân integral fermierilor. Din sumele adunate se scad motorina, semințele, îngrășămintele, tratamentele, arenda, lucrările mecanizate, salariile, creditele, depozitarea și transportul. Pentru mulți fermieri, un an cu producție bună nu înseamnă automat un an cu profit mare, mai ales când prețurile scad sau costurile cresc.

Ce urmează în 2026

Pentru 2026 nu există încă bilanț final al recoltelor. Culturile de toamnă au intrat bine în an, dar vara va decide miza reală. Grâul și rapița par pariurile mai sigure, pentru că folosesc apa acumulată în sezonul rece. Porumbul rămâne cultura cu risc mare în zonele fără irigații. Dacă recolta este vândută în format brut, câștigul rămâne limitat. Dacă intră în depozitare, procesare, panificație, uleiuri, furaje și zootehnie, câmpurile Iașului pot valora mult mai mult.

Dan DIMA