UE vrea să schimbe din temelii agricultura. România spune NU „liberalizării genetice”

* în centrul acestui conflict se află o idee simplă, dar explozivă: plantele NGT (Noile Tehnici Genomice) ar putea fi tratate aproape ca plantele „naturale”, fără aceleași teste stricte ca OMG-urile clasice * pentru unii, este progres, pentru alții, este o „liberalizare genetică” fără plasă de siguranță, mai ales în zonele vulnerabile, fragmentate și încă profund tradiționale, cum este Iașul

În timp ce Bruxelles-ul împinge accelerat înainte noul val de biotehnologie agricolă - plantele obținute prin Noile Tehnici Genomice (NGT) - România se află într-o poziție paradoxală: între entuziasmul științific și teama politică de pierdere a controlului asupra semințelor, biodiversității și pieței agricole.

Pentru că NGT (Noile Tehnici Genomice) nu este doar o inovație științifică. Este o mutație de sistem. O schimbare de paradigmă în care sămânța nu mai este doar începutul vieții agricole, ci devine obiect de brevet, instrument economic și potențial mecanism de dependență.

Poziția oficială a României este una rară în spațiul UE: vot împotriva formei finale a regulamentului NGT. Motivul? Liniile roșii ale MADR: lipsa trasabilității complete, risc de contaminare a culturilor ecologice, protecție insuficientă pentru semințele tradiționale, temeri privind patentele pe material biologic.

Cu alte cuvinte, România nu respinge tehnologia, ci modul în care aceasta ar putea fi impusă pe piață.

Când sămânța devine cod sursă, fermierul devine dependent

În timp ce marile centre agricole din vestul țării se aliniază mai rapid la tehnologii intensive, Iașul intră în această ecuație dintr-o poziție mult mai fragilă, dar și mult mai expusă. Aici, agricultura este încă dominată de ferme mici și mijlocii, terenuri fragmentate, acces inegal la capital și tehnologie, dependență de semințe comerciale externe.

Și tocmai această structură face ca șocul NGT să nu fie teoretic, ci profund practic. Pentru că într-un astfel de peisaj agricol, orice schimbare de regulă europeană nu se diluează. Se amplifică.

NGT promite culturi mai rezistente, randamente mai mari, adaptare la climă. Dar în spatele acestor promisiuni se conturează o logică mult mai dură: cine deține genetica, deține producția, cine controlează sămânța, controlează ciclul agricol, cine controlează ciclul agricol, controlează economia rurală.

Pentru Iași, asta nu este o abstracțiune. Este diferența dintre a cumpăra sămânță anual sau  a o produce și conserva local. Și exact aici începe vulnerabilitatea strategică.

Agricultura ecologică din Iași: între protecție și fragilitate

În zona Moldovei, agricultura ecologică și micii producători sunt adesea văzuți ca alternativă, ca rezistență economică și identitară.

Dar NGT introduce un paradox greu de controlat: chiar dacă plantele NGT sunt interzise în bio, natura nu respectă bariere administrative. Polen, vânt, sol, vecinătate agricolă - toate pot transforma o separare juridică într-o iluzie agronomică.

Și astfel, ceea ce părea protejat devine vulnerabil.

În marile strategii europene, regiuni precum Iașul nu apar ca centre de decizie, ci ca spații de implementare. Asta înseamnă, în termeni reali, adoptarea tehnologiilor fără capacitate egală de negociere, adaptare la reguli stabilite extern, presiune economică asupra fermelor mici

Și într-un astfel de context, NGT nu intră ca opțiune. Intră ca val.

O nouă realitate: câmpuri cu licență

Dacă scenariul actual se accelerează, agricultura nu va mai fi definită doar de pământ, apă și climă. Va fi definită de brevete genetice, licențe de utilizare a semințelor, dependență de furnizori globali

Iar pentru Iași, acest lucru poate însemna o transformare profundă: din agricultură locală, într-un sistem integrat într-o rețea tehnologică externă. Cea mai tensionată idee din tot acest dosar nu este tehnologia în sine. Este aceea că viitorul agriculturii din Iași nu se mai decide în camp, se decide în laboratoare, în reglementări și în contracte de proprietate intelectuală.

Iar între aceste două lumi - câmpul real și laboratorul invizibil - se deschide o prăpastie. Una în care Iașul nu este spectator. Este chiar una dintre primele regiuni în care efectele vor deveni vizibile: lent, dar inevitabil, ca o schimbare de sol care nu se vede azi, dar se simte în recolta de mâine.

Daniel BACIU