INCHIDE

SuperLiga: CFR Cluj, victorie mare cu Petrolul Ploiești

SuperLiga: CFR Cluj, victorie mare cu Petrolul Ploiești

 CFR Cluj a învins echipa Petrolul Ploiești, scor 2-0, într-un meci disputat sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a 28-a din SuperLiga.

 

 

Trupa din Gruia a disputat meciul fără Dan Petrescu pe banca tehnică, antrenorul mergând la București pentru a-i fi alături mamei sale, care se află în comă indusă la terapie intensivă. 

CFR Cluj – Petrolul Ploiești 2-0, în etapa #28 din SuperLiga

Mingea a intrat pentru prima oară în poarta lui Bălbărău în minutul 34, însă golul a fost anulat pentru un fault comis de Bolgado.

CFR Cluj a avut ocazia de a deschide scorul și în minutul 41, însă Louis Munteanu a ratat penalty-ul dictat pentru un henț comis de Irobiso. Atacantul a trimis peste poartă.

Gazdele au marcat până la urmă în minutul 48, când Korenica a șutat puternic de la marginea careului, iar portarul Petrolului nu a reușit săs intervină. 

Intrat pe teren în minutul 62, Kamara a nimerit bara la prima ocazie, iar în minutul 73 a stabilit scorul final, după ce a driblat în careu și l-a învins pe Bălbărău cu un șut la colțul scurt.

În urma acestui rezultat, CFR Cluj a acumulat 50 de puncte și a urcat pe locul 2 în clasament, la un punct în spatele rivalei Universitatea Cluj. De cealaltă parte, Petrolul ocupă locul 9, cu 37 de puncte, și iese din calculele pentru un loc de play-off.

Au evoluat echipele: CFR Cluj: Hindrich – Rocha (Graovac ’87), Bolgado, M. Ilie, Camora – Korenica (Fica ’79), Djokovic, Păun (Emerllahu ’63) – Nkololo (Șfaiț ’86), L. Munteanu, Postolachi (Kamara ’62). Antrenor: Dan Petrescu

  • Petrolul: Bălbărău – Ricardinho, Papp, Huja, D. Radu – Keita – V. Gheorghe (Demirel ’64), Mateiu, Jyry (M. Rădulescu ’71), Grozav – Irobiso. Antrenor: Adrian Mutu.

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!