Vești neașteptate: Simona Halep se întoarce pe terenul de tenis! Va juca direct la un Grand Slam
Simona Halep a anunțat că a pus capăt carierei sale profesionale pe 4 februarie 2025, după înfrângerea suferită în primul tur la Transylvania Open, în fața Luciei Bronzetti.
Simona Halep a decis să revină pe terenul de tenis. Simona Halep și Horia Tecău, ambii foști campioni români la Wimbledon, și-au confirmat participarea la ediția 2026 a turneului demonstrativ „Wimbledon Legends”, la proba de dublu mixt.
Propunerea a venit chiar din partea lui Horia Tecău, care a invitat-o pe Halep să formeze o echipă românească de dublu mixt pentru această competiție dedicată legendelor tenisului.
„Am fost invitată și acum să joc, dar am simțit că nu e încă momentul și nu e timpul să fiu legendă. E prea devreme după retragere. Am vorbit cu Horia și am hotărât că la anul să jucăm împreună dublu mixt,” a explicat Simona Halep.
„În tenis, plănuiești peste o săptămână, lună, chiar și peste un an. Așa era rutina mea mentală, tot timpul plănuiam ceva.
Acum mă gândesc la ziua de azi, să trăiesc azi la maximum și să las un pic și viața să mă surprindă,” a spus Halep într-un interviu acordat Antena Sport.