Stejarul lui Arsenie Boca s-a prăbuşit. Din lemnul uscat vor fi confecționate două troițe
După aproape un secol, gorunul plantat de Arsenie Boca în curtea liceului din Brad s-a prăbuşit din senin. Stejarul era un simbol al locului.
De câţiva ani, stejarul cu o vârstă de aproape un secol, se uscase. Autorităţile din Brad vor să îi dea lemnului o nouă întrebuinţare, care să amintească de călugărul Arsenie Boca.
„Intenţia conducerii liceului, a administraţiei publice locale în colaborare cu biserica şi a unui grup de credincioşi este de a se confecţiona din lemnul recuperat cel puţin doua troite, care să fie amplasate una la Mănăstirea Prislop şi una în curtea liceului, pe locul unde a fost gorunul”, spune Florin Cazacu, primarul municipiului Brad.
Arsenie Boca (1910 - 1989) a purtat numele de Zian, înainte de a fi hirotonit. S-a născut în satul Vaţa de Sus, Hunedoara, şi a urmat cursurile liceului din Brad, în acea vreme unul dintre cele mai bune din Transilvania. A fost şef de promoţie, potrivit relatărilor foştilor săi colegi.
Preotul Petru Boldor, fost coleg al lui Zian la şcoala din Brad, a relatat împrejurările în care arborele a fost plantat în curtea liceului. „Era în primăvara anului 1929, de 10 mai, după o serbare în piaţa oraşului, când promoţia de absolvenţi din acest an, în frunte cu dirigintele, profesorul Candin Ciocan, se deplasează în curtea liceului pentru a sădi un stejar, ca un simbol al biruinţei, intrat în tradiţia poporului român. Mă pregăteam să iau puietul, când dirigintele mă opreşte: «Nu Boldor, ci Boca Zian plantează pomul». M-am uitat cu ciudă la diriginte şi cu aceeaşi ciudă mi-am înfipt degetele în rădăcinile puietului. Zian ţinea şi scutura puietul să se taseze pământul, eu îl presam, apoi fiecare coleg stropeşte cu stropitoarea la rădăcină, după care l-am legat de tutore. Cu toţii atunci am hotărât ca stejarul plantat să poarte numele , şeful promoţiei de absolvenţi a liceului. El s-a dezvoltat frumos, ca un simbol al vigorii, al trăiniciei, al frumuseţii, al înălţimii idealului spiritual şi moral pe care educatorii noştri ni le-au insuflat, ca să facă din noi caractere tari, puternice, personalităţi proeminente în slujba patriei şi neamului”, relata preotul Boldor. Gorunul a rezistat aproape un secol. S-a uscat în ultimii ani, din cauza naturale sau în urma unor infliltraţii provenite de la un rezervor subteran de combustibil, din apropiere.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Posibilă bătălie între Est și Vest
Sfânta Ana, taina unei nașteri așteptate
Evenimentele Arhiepiscopiei Iașilor în perioada 7–13 decembrie 2025
Pe 6 decembrie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sf. Nicolae, sărbatoare cu cruce roșie în calendar, dedicată unuia dintre cei mai iubiți și respectați sfinți ai Bisericii.
Ce-i cu atâtea scaune în Catedrala Națională? De ce nu mai stăm în picioare în fața lui Dumnezeu?
Profeția despre „mingea de foc” și temerile privind un posibil asteroid Michel de Nostredame
În fiecare an, pe 30 noiembrie, biserica ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Andrei, unul dintre cei doisprezece Apostoli ai lui Iisus, considerat și patron spiritual al românilor.
Aproape un milion de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de Sfântul Andrei, considerat creştinătorul neamului românesc.
De ce este important ritualul din portofel în ziua Sfântului Andrei


