INCHIDE

Vântul a făcut dezastru în 42 de localități. Pompierii au intervenit de urgență

Vântul a făcut dezastru în 42 de localități. Pompierii au intervenit de urgență

Pompierii militari au intervenit, vineri, în 42 localități din 12 județe, precum și în municipiul București, pentru limitarea și înlăturarea efectelor generate de vremea rea, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Intervențiile au avut loc în județele Argeș, Buzău, Caraș-Severin, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Hunedoara, Ilfov, Mehedinți, Olt, Prahova și Teleorman.

'Din cauza vântului puternic, salvatorii au acționat pentru îndepărtarea unor elemente de construcție de la 93 de imobile și pentru degajarea celor 68 de copaci și 7 stâlpi de electricitate prăbușiți pe carosabil. În urma acestor evenimente, au fost afectate 23 de autoturisme', se precizează într-un comunicat al IGSU.

Conform aceleiași surse, o femeie de 20 ani a fost lovită de tencuiala căzută de pe fațada unei clădiri din București. În urma evaluării medicale, ea a fost transportată la spital, conștientă și cooperantă.

'Având în vedere că avertizările sunt încă în vigoare, dinamica situației din teren este atent monitorizată de către structura de specialitate a Departamentului pentru Situații de Urgență și de Centrul Operațional din IGSU, pentru dispunerea imediată a măsurilor, astfel încât răspunsul la solicitările cetățenilor să fie optim acoperit', se mai menționează în comunicatul IGSU.

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!