Anunț major pentru sportul românesc: arena „OZN" este aproape gata VIDEO
„România are stadioane și săli de sport, dar nu mai are sport", este o remarcă pe care unii o consideră valabilă, în contrast cu situația de până acum două-trei decenii, când performanțele atleților români erau mult mai ridicate, în ciuda problemelor de infrastructură. Astfel, în 2025, un nou „templu" al sportului prinde din ce în ce mai mult contur, Sala Polivalentă din Tulcea.
Proiectul are o valoare de peste 20 de milioane de euro. Aspectul clădirii este spectaculos, motiv pentru care Sala Polivalentă a ajuns să fie numită „OZN".
„Este o construcție spectaculoasă în centrul Tulcei, În ziarele de profil sportiv, aceasta a fost prezentată ca un fel de OZN, pentru că noaptea, când e iluminată, e o apariție aparte în peisajul tulcean. Aspectul exterior a fost gândit să preia câte ceva din arhitectura deltaică", a transmis pentru DCNews Dumitru Mergeani, administrator public al Consiliului Județean Tulcea.
Arena „OZN" din Tulcea „trebuie să producă"
Oficialii încă nu au făcut o strategie, astfel încât investiția să genereze profituri.
„Trebuie să ne gândim cum vom fructifica pe viitor această investiție, fiindcă această sală trebuie să producă. Trebuie să aducem, dacă vom putea, evenimente sportive de nivel național și, de ce nu, de nivel internațional. Noi am mai avut la Tulcea un campionat internațional de cadeți la baschet. Crin Antonescu era atunci ministrul Tineretului și Sportului și el s-a implicat în acest proiect. Înainte, sala avea 1.200 de locuri, iar acum are 4.400, tocmai pentru a putea avea evenimente sportive de mare amploare", a mai precizat oficialul, pentru sursa citată.
Sala Polivalentă din Tulcea ar urma să fie finalizată în aprilie 2025. Potrivit celor mai recente informații oficiale, stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 83%.
„La momentul actual se lucrează la finalizarea tâmplăriei exterioare și a pereților cortină, iar în sala principală se lucrează la instalarea tubulatorilor”, a transmis CJ Tulcea.
Subiecte asemanatoare
Leroy Merlin: soluții moderne pentru confort și funcționalitate
Weekend în Vatra Dornei: trasee și obiective turistice care merită puse pe listă
Brand românesc din nord-estul țării își trimite clienții în Grecia: primii 3 câștigători, unul din Piatra Neamț și doi din Roman
De ce tot mai multe mame renunță la detergenții agresivi când spală hainele copiilor
Rotiri gratuite fără depunere și bonus cazino instant: ce verifici înainte să alegi o ofertă online
Viața Stranie a unui Bilet Înaintea unui Meci Mare
Costul real al unui setup de gaming bun atunci când nu urmărești echipamente de lux