Septembrie: "Cap de toamna",rapciune

1 septembrie este considerată, în multe tradiții și calendare, prima zi de toamnă (mai ales în calendarul meteorologic, unde anotimpurile sunt împărțite pe luni întregi: septembrie, octombrie, noiembrie pentru toamnă).

Câteva lucruri interesante despre 1 septembrie:

În natură:

Ziua începe să scadă vizibil, soarele răsare mai târziu și apune mai devreme.

In acest an avem echinoctiul de toamna pe 22 septembrie ora 9:19PM- adica ziua este egala cu noaptea si continua sa scada.

Noaptea devine mai răcoroasă, diminețile aduc rouă, iar frunzele copacilor încep încet să-și schimbe culoarea.

Este perioada recoltelor: struguri, mere, prune, dar și pregătiri pentru vin și murături.

În tradiții populare românești:

1 septembrie era socotită în vechime „Cap de toamnă”.

În calendarul ortodox este și începutul noului an bisericesc.

Țăranii urmăreau vremea: dacă ploua pe 1 septembrie, se credea că toamna va fi lungă și bogată în roade.

În alte culturi:

Grecii și bizantinii marcau această zi ca început de an civil.

În unele zone, 1 septembrie aducea sărbători legate de echilibru, de pregătirea pentru muncile de toamnă și de strângerea roadelor.

Simbolic:

Reprezintă un timp al bilanțului și al începuturilor noi. Vara, cu energia ei, se încheie, iar toamna aduce un ritm mai așezat, de reculegere și pregătire pentru iarnă.

In satul românesc, 1 septembrie – „Cap de Toamnă” – era o zi plină de semne și superstiții legate de vreme și agricultură. Țăranii o considerau ca un reper pentru ce avea să urmeze în toamnă și chiar în iarnă.

Semne populare despre vreme și roade la 1 septembrie:

Legat de agricultură și gospodărie:

Legătura cu biserica:

Fiind și începutul anului bisericesc, mulți mergeau la slujbă în această zi pentru a cere un an cu sănătate și belșug. Rugăciunile erau și pentru protejarea recoltelor de ploi reci sau brume timpurii.

1 septembrie poartă în tradiția românească numele de „Cap de Toamnă” sau „Începutul Anului Nou Bisericesc”.

În tradiția bizantină, anul civil începea pe 1 septembrie. Această rânduială a fost preluată și de Biserica Ortodoxă.

Se leagă de faptul că, după tradiție, Iisus Hristos a început predica Sa în sinagogă pe 1 septembrie, citind din prorocul Isaia despre „anul bineplăcut Domnului” (Luca 4, 16-22).

De aceea, biserica a păstrat această zi ca început de an liturgic, adică un nou ciclu al sărbătorilor și posturilor.

Povestea populară

În satele românești, se spunea că în noaptea de Cap de Toamnă se adună duhurile verii și pleacă spre „țările calde”, odată cu rândunelele.

Era o zi de hotar magic: ce se întâmpla pe 1 septembrie se credea că are putere asupra întregii toamne. De aceea oamenii priveau cu mare atenție semnele vremii.

Femeile nu începeau lucrul nou în casă (cusături, țesături), ci doar îl continuau pe cel început, ca să nu „se încâlcească norocul”.

Practic, 1 septembrie este un punct de cotitură: și pentru natură, și pentru biserică, și pentru viața țăranului.

În tradiția populară românească, luna septembrie se numește adesea „Răpciune”.

Originea denumirii „Răpciune”

Cuvântul vine de la „a răpi” sau „a răpci” (a scutura, a rupe, a smulge).

Se referă la faptul că în această lună se scutură frunzele, se culeg poamele (strugurii, merele, prunele) și se „răpește” (se adună în grabă) tot ce a rodit pământul.

Țăranii mai spuneau și „Secetă Răpciune”, pentru că de multe ori septembrie aducea vânturi uscate și zile cu arșiță târzie, care „răpuneau” verdeața.

Alte denumiri populare:

Răpciune mică (septembrie) și Răpciune mare (octombrie) – așa se împărțeau lunile toamnei.

Se mai spunea și „Viniceriu”, pentru că era luna culesului viilor și a începutului de vin nou.

În unele regiuni se numea „Brumărel mic”, deși mai rar, pentru că diminețile începeau să aducă rouă rece și uneori chiar brumă timpurie

Povestea din sat

O vorbă veche zicea:

„Răpciune adună grânele, strugurii și prunele, să ai bucate bune la iarnă.”

Tot acum începea și pregătirea vinului: dacă primele musturi erau dulci, se spunea că și viața în anul următor va fi dulce.

Așadar, septembrie – Răpciune – era o lună de strângere a roadelor și de pregătire pentru iarnă, dar și de atenție la vreme, căci orice schimbare era un semn pentru lunile următoare.