Un tablou furat de nazişti, reperat într-un anunţ imobiliar, în Argentina

Reperat într-un anunţ imobiliar din Argentina, un tablou din secolul al XVIII-lea, ce a fost furat de nazişti de la un colecţionar evreu în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost în cele din urmă restituit autorităţilor din această ţară sud-americană.
Procurorul Daniel Adler, care a făcut declaraţii în faţa reprezentanţilor presei, a explicat că avocatul moştenitoarei unui ofiţer SS, Friedrich Kadgien, stabilit în America de Sud după cel de-Al Doilea Război Mondial şi decedat în 1978, "a adus opera de artă", intitulată "Portretul unei doamne" şi realizată de pictorul italian Giuseppe Ghislandi (1655-1743).
Un tablou furat de nazişti, reperat într-un anunţ imobiliar, în Argentina
Un ziar olandez a remarcat prezenţa sa în anunţul privind vânzarea unei case a moştenitorilor din Mar del Plata. Autorităţile judiciare argentiniene au dispus o percheziţie, dar tabloul nu se mai afla în locul reperat în acea fotografie, fiind înlocuit cu un altul, arată Agerpres.
Patricia Kadgien, fiica lui Friedrich Kadgien, şi soţul ei au fost plasaţi în arest la domiciliu marţi, după mai multe percheziţii în cursul cărora autorităţile argentiniene nu au găsit tabloul furat de nazişti.
Potrivit cotidianului argentinian La Nacion, cuplul a recunoscut în faţa justiţiei că se află în posesia operei de artă, dar consideră că aceasta face parte din moştenirea sa şi că orice acţiune în justiţie privind tabloul este vizată de regimul de prescripţie.
Opera de artă i-a aparţinut colecţionarului olandez Jacques Goudstikker, ale cărui bunuri au fost confiscate de nazişti.
Tabloul figurează pe o listă internaţională a operelor de artă dispărute şi este prezentat pe site-ul Agenţiei pentru Patrimoniu Cultural din Ţările de Jos, dedicată identificării, urmăririi şi restituirii bunurilor culturale furate de nazişti.
Tabloul se află "într-o stare bună de conservare, având în vedere vechimea sa, întrucât datează din 1710. Valoarea sa ar putea fi de aproximativ 50.000 de dolari", a declarat pentru presă expertul şi profesorul de artă Ariel Bassano, în timp ce se afla alături de această pictură, prezentată la sediul Parchetului din Mar del Plata.
Friedrich Kadgien a fost consilierul financiar al criminalului de război german Hermann Göring, care, în timpul regimului nazist, a acumulat o avere colosală, în special prin jefuirea bunurilor evreilor.

Mii de nazişti au traversat Atlanticul după război şi au trecut prin Argentina sau s-au refugiat în această ţară sud-americană.
Printre cele mai cunoscute cazuri de acest tip se numără cel al lui Adolf Eichmann, principalul responsabil pentru punerea în aplicare a "soluţiei finale", planul de exterminare a evreilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, capturat la Buenos Aires în 1960, judecat apoi şi executat în Israel.
Josef Mengele, un medic cunoscut pentru experimentele sale pe prizonieri, s-a ascuns mai întâi în Argentina, înainte de a fugi în Paraguay şi în Brazilia, unde a şi murit.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
„Dincolo de Europa”, o tentație pentru pasionații de călătorii
Unde îți înscrii copilul la lecții de germană (A1 sau A2) în Suceava?
România participă la Târgul internațional de carte pentru copii de la Bologna
Ce poți face în acest weekend la Iași? Ghidul complet al evenimentelor, realizat de „Ziarul de Iași” De Andreea POPA vineri, 27 martie 2026, 03:32 4 MIN Ce poți face în acest weekend la Iași? Ghidul complet al evenimentelor, realizat de „Ziarul de I
VIDEO Angela Similea rupe tăcerea după scandalul cu Distrigaz: 'Mă regăsesc într-o postură inedită'. Mesaj amplu după campania care a stârnit reacții în lanț
Chuck Norris a murit: Celebrul actor fusese internat de urgență în spital
O româncă, premiată cu Oscar. Cine este Natalie Musteață
Oscar 2026. Lista completă a câștigătorilor. Unul dintre filme a făcut istorie
Opera Națională Română din Iași pune astăzi în vânzare biletele de intrare la spectacolele lunii viitoare
Când ar putea să ajungă Palatul Culturii în curtea Primăriei Iași și cât ne va costa? Ministerul Culturii confirmă cererea și vrea garanții. Transferul se va face „etapizat”