Misterul Camerei de Chihlimbar, numită a opta minune a lumii

Misterul Camerei de Chihlimbar, numită a opta minune a lumii

Frumoasa piatră semipreţioasă, chihlimbarul, este adesea asociată cu episodul ADN-ului de dinozaur, din filmul „Jurassic Park”. Însă în trecut (un trecut nu foarte îndepărtat), piatra galben-roşiatică amintea europenilor, şi mai ales ruşilor, de Salonul de Chihlimbar – un simbol al prieteniei ruso-prusace de la începutul secolului al XVIII-lea. Camera, realizată din panouri de chihlimbar şi decorată cu aur şi oglinzi, a fost numită în acele timpuri „cea de-a opta minune a lumii”.

Construcţia Camerei de Chihlimbar a început în 1701, urmând să fie asamblată în cadrul Palatului Charlottenburg, casa lui Friedrich I, primul rege al Prusiei. Camera, produsul unei adevărate colaborări internaţionale, a fost schiţată de către sculptorul baroc Andreas Schlüter şi construit de către specialistul danez în chihlimbar, Gottfried Wolfram. Petru cel Mare, ţarul Rusiei, aflat în vizită, a rămas impresionat de cameră. Regele prusac a ţinut minte, iar în 1716 i-a oferit camera în dar, consolidând astfel relaţiile ruso-prusace.

Salonul de Chihlimbar a fost transportat în Rusia cu vaporul, în 18 cutii mari. Iniţial, acesta a fost instalat la Palatul de Iarnă din Sant Petersburg, ca parte a Colecţiei de artă europeană. În 1755, ţarina Elisabeta a ordonat mutarea lui în palatul său de la Tsarskoie Selo. De amplasarea lui s-a ocupat arhitectul italian Bartolomeo Francesco Rastrelli, care a reuşit să încadreze preţiosul dar într-un spaţiu mult mai mare, umplând golurile cu chihlimbar adus special de la Berlin. După o altă renovare din secolul al XVIII-lea, Camera de Ambră ocupa aproximativ 18 metri pătraţi, fiind decorată şi cu alte pietre semi-preţioase – specialiştii estimează ca ar fi valorat la acea vreme 142 de milioane de dolari (actuali). De-a lungul timpului, camera a fost folosită drept loc de odihnă pentru ţarina Elisabeta, sală de întâlnire pentru Ecaterina cea Mare sau sală pentru trofeele ţarului Alexandru al II-lea.

Jaful naziştilor
Pe 22 iunie 1941, Adolf Hitler a iniţiat Operaţiunea Barbarossa, trimiţând peste trei milioane de soldaţi germani în Uniunea Sovietică. Invazia s-a soldat cu prăduirea a mii de opere de opere de artă, inclusiv Camera de Chihlimbar, despre care naziştii credeau că a fost făcută de nemţi, şi automat, pentru nemţi. În timp ce trupele înaintau către Tsarskoie Selo, personalul de la palat au încercat să demonteze şi să ascundă valoroasa cameră. Când pereţii de ambră uscată au început să se sfărâme, oamenii au încercat să îi învelească în hârtie subţire. Dar nu i-au păcălit pe nazişti. Aceştia, mult mai îndemânatici, au desfăcut bucată cu bucată Salonul în mai puţin de 36 de ore, l-au împachetat şi l-au expediat către Königsberg, Germania. Acolo a fost instalat în castelul-muzeu de pe Coasta Baltică. Camera părea a fi în siguranţă acolo, căci Alfred Rohde, directorul muzeului, era un specialist în chihlimbar. La finalul lui 1943, prevăzându-se sfârşitul războiului, Rohde a fost sfătuit să strânga panourile camerei. În august anul următor, în urma raidurilor Aliaţilor, castelul a fost bombardat, pierzându-se astfel urma Camerei de Chihlimbar.

Un mister neelucidat
Este greu de crezut că cele câteva tone de chihlimbar puteau dispărea fără ca nimeni să ştie unde. Încă de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, istoricii un încercat să rezolve misterul. Ipoteza cea mai plauzibilă este că Salonul a fost distrus la bombardamentele din 1944. Alţii susţin că opera încă se află în Königsberg, pe când alţii spun că a fost împachetată şi depozitată pe fundul Mării Baltice. O altă variantă este că Stalin deţinea o Cameră de Chihlimbar falsă şi că nemţii ar fi furat-o pe aceea. În schimb, din 1979, a început reconstrucţia ei la Tsarskoie Selo. 25 de ani mai târziu, plus un cost de 11 miloane de dolari, şi varianta nouă a Camerei de Ambră a fost finalizată.