INCHIDE

Un bărbat a comandat online o tabletă și curierul i-a adus un grătar. Poliția a deschis o anchetă

Un bărbat a comandat online o tabletă și curierul i-a adus un grătar. Poliția a deschis o anchetă

 Un bărbat din Suceava a comandat online o tabletă, dar a primit, prin curier, un grătar, au anunţat, marţi, 11 februarie, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.

Potrivit acestora, bărbatul de 69 de ani a făcut comanda pe 28 ianuarie, iar coletul i-a fost livrat pe 7 februarie.

 

Plângere la Poliție

 

Imediat după ce a deschis cutia şi a văzut că a fost înşelat, suceveanul a mers la Poliţie şi a făcut plângere.

"Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că în data de 28.01.2025 persoana vătămată a efectuat o comandă prin intermediul aplicaţiei Facebook de pe pagina Rainry, pentru o tabletă Android Pro14 contra sumei de 280 lei, cu plata ramburs.

În data de 07.02.2024 prin intermediul firmei de curierat a primit la domiciliu coletul, iar după ce a achitat şi l-a deschis a constatat că a primit un grătar", a precizat IPJ Suceava.

Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale au deschis în acest caz o anchetă penală pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune.