Noaptea în care se deschid Cerurile. Tradiții de Sânziene

Noaptea de 23 spre 24 iunie este, în credința populară, una dintre puținele nopți în care lumea se oprește din ritmul ei obișnuit. Se spune că atunci se deschid Cerurile, florile capătă puteri, iar oamenii pot primi semne despre dragoste, sănătate și noroc.

Sânzienele se sărbătoresc pe 24 iunie, în aceeași zi cu Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul și cu Ziua Universală a Iei. În calendarul popular, însă, sărbătoarea începe din noaptea de 23 spre 24 iunie, considerată una dintre cele mai puternice nopți ale anului.

În tradiția românească, aceasta este noaptea în care se deschid Cerurile. Pentru oamenii satului, expresia nu era doar o imagine frumoasă, ci credința că, pentru câteva clipe, lumea văzută și cea nevăzută se ating. De aceea, noaptea de Sânziene era privită ca un timp al semnelor, al viselor, al plantelor de leac și al dorințelor rostite cu grijă.

Sărbătoarea mai este cunoscută și sub numele de Drăgaica. În imaginarul popular, Sânzienele sunt ființe feminine luminoase, legate de câmpuri, flori, rod, iubire și vindecare. Se spune că ele dansează noaptea, dau putere plantelor și apără gospodăriile, dar pot deveni aspre cu cei care le nesocotesc ziua. Sunt surorile Rusaliilor, despre care se spune că sunt ființe rele.

Florile galbene care apără casa și aduc noroc

Simbolul cel mai cunoscut al sărbătorii este floarea de sânziană, galbenă, parfumată, culeasă în ajun sau în dimineața zilei de 24 iunie. Din aceste flori se împletesc cununi care se pun la porți, la ferestre, la icoane sau la streașina casei, ca semn de protecție.

În multe sate, cununile de sânziene erau aruncate pe acoperiș. Dacă rămâneau sus, era semn de noroc, sănătate și viață lungă. Dacă alunecau sau cădeau, oamenii vedeau în asta un avertisment. Obiceiul arată cât de puternic era legată sărbătoarea de ideea de semn: natura nu era decor, ci limbaj.

Fetele nemăritate puneau flori de sânziene sub pernă, în speranța că își vor visa ursitul. Nu era doar un ritual de dragoste, ci și o formă veche de a cere un răspuns într-un moment considerat deschis între lumi.

Plante de leac, rouă și dorințe spuse înainte de răsărit

Sânzienele sunt și o sărbătoare a plantelor. În tradiția populară, ziua de 24 iunie era considerată una dintre cele mai bune zile pentru cules ierburi de leac. Florile și plantele adunate atunci erau uscate și păstrate peste an pentru ceaiuri, descântece, îngrijirea rănilor sau protecția casei.

Roua din dimineața de Sânziene avea și ea un rost aparte. Se credea că aduce sănătate, frumusețe și noroc. Fetele se spălau cu rouă pe față, iar copiii erau lăsați să meargă prin iarbă, ca să fie feriți de boli.

În unele locuri, oamenii nu munceau în ziua de Sânziene. Nu se spăla, nu se cosea, nu se făceau treburi grele. Era o zi în care ritmul obișnuit al gospodăriei se oprea, pentru că sărbătoarea trebuia respectată.

Noaptea când se deschid Cerurile nu trebuie înțeleasă neapărat ca o minune spectaculoasă. Poate fi, mai degrabă, o invitație de a asculta. O dată pe an, tradiția spune că lumea dă semne. Iar oamenii, dacă sunt atenți, le pot primi.

Maura ANGHEL