INCHIDE

Profesorii din Iași resping categoric noua lege a salarizării propusă de Ministerul Muncii

Profesorii din Iași resping categoric noua lege a salarizării propusă de Ministerul Muncii

* liderul USLIP Iași, Laviniu Lăcustă, acuză Guvernul că s-a îndepărtat radical de promisiunile făcute după greva generală din 2023 și avertizează că noua formulă riscă să adâncească și mai mult criza din educație * „Marele efort pe care l-a făcut Ministerul Muncii în ceea ce ne privește este egal doar cu 0,07”, a declarat liderul USLIP Iași

Sindicaliștii susțin că proiectul transmis partidelor politice este mult sub ceea ce s-a negociat în 2023 și 2024 cu reprezentanții Băncii Mondiale și ai Ministerului Muncii. În opinia lui Laviniu Lăcustă, ceea ce Executivul prezintă drept o îmbunătățire este, în realitate, o creștere aproape simbolică.

„Marele efort pe care l-a făcut Ministerul Muncii în ceea ce ne privește este egal doar cu 0,07”, a declarat liderul USLIP Iași.

Acesta atrage atenția și asupra diferențelor dintre educație și alte categorii profesionale. Un profesor cu peste 25 de ani vechime ar putea ajunge la un coeficient de 3,05, în condițiile în care valoarea de referință ar fi scăzută de la 4.100 la 4.000 de lei. Prin comparație, spune Lăcustă, un judecător aflat la început de carieră pornește de la un coeficient de 3,5.

„Suntem foarte departe de alte categorii. Prin urmare, suntem în postura de a respinge categoric acest proiect al legii salarizării”, a transmis liderul sindical ieșean.

„Educația este împinsă într-o criză tot mai gravă a resursei umane”

Reprezentanții celor trei mari federații sindicale din educație - FSLI, „Spiru Haret” și „Alma Mater” - cer parlamentarilor să nu voteze proiectul dacă acesta va ajunge în Parlament. Sindicatele spun că forma actuală ignoră angajamentele asumate de stat după greva generală din 2023 și avertizează că educația este împinsă într-o criză tot mai gravă a resursei umane.

Unul dintre cele mai alarmante efecte invocate de sindicaliști este creșterea numărului profesorilor fără studii de specialitate. Potrivit acestora, numărul lor a crescut cu peste 2.000, ajungând la aproximativ 6.300, ceea ce înseamnă că peste 150.000 de elevi ar putea fi afectați.

Sindicatele susțin că măsurile de austeritate și noua lege a salarizării nu fac decât să accentueze diferențele dintre educație și celelalte familii ocupaționale. În loc să rezolve inechitățile acumulate în ultimii ani, proiectul ar putea alimenta plecarea oamenilor din sistem și dificultățile de recrutare.

Mesajul sindicatelor pentru Parlament este fără echivoc: respingerea proiectului. Iar pentru profesorii din Iași, promisiunea unei „oferte de nerefuzat” s-a transformat, în cuvintele lui Laviniu Lăcustă, într-o ofertă pe care o refuză categoric. „Respingeți legea și țineți în viață educația românească!” - acesta este apelul lansat de sindicate parlamentarilor. Carmen DEACONU