INCHIDE

Raul Papalicef a demisionat din fruntea Salvamont

 Decizia sa a fost urmarea unor consultări cu preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, în subordinea căruia funcţionează Serviciul de Salvare Montană. Practic, demisia este o formalitate, pentru că pe ordinea de zi a şedinţei CJ astăzi, se află, la punctul 16, reorganizarea Serviciului Public Salvamont care-şi va recăpăta personalitatea juridică, dacă votul consilierilor va fi favorabil.
Se caută şef la Salvamont
Prin votul consilierilor ar trebui ca, de la 1 iulie 2015, Raul Antoniu Papalicef să exercite „temporar, în condiţiile legii, funcţia de conducere de şef serviciu al Serviciului Public Salvamont Neamţ, până la organizarea concursului, dar nu mai mult de 6 luni într-un an calendaristic, acesta îndeplinind condiţiile de studii şi vechime în muncă, fiind absolvent al Facultăţii de Management din cadrul Universităţii «Gheorghe Zane» din Iaşi, cu examen de licenţă susţinut în sesiunea iulie 2008 la Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, cu vechime în specialitatea studiilor de 6 ani şi 9 luni şi nefiind sancţionat disciplinar”.
Cât despre concursul pentru funcţia de conducere, dacă una din condiţii va fi ca şeful să fie salvator cu gradul I, Raul Papalicef este singurul care se poate înscrie la examen. Dacă în cerinţe se va menţiona doar „salvator montan” atunci există doi potenţiali contracandidaţi- Adrian Alăzăroaei, care este biolog şi salvator montan gradul II, şi Beatrice Slavinschi Papalicef, tot biolog, salvator montan gradul III, angajată la Salvamont Neamţ din 2007.

Citeşte şi: Personalitate juridică pentru Salvamont

Emilia SAVIN

Odată cu recăpătarea personalităţii juridice, Serviciul Salvamont Neamţ va administra bunurile mobile şi imobile din patrimoniul judeţului Neamţ, care au ca destinaţie activitatea de salvare în munţi şi în mediul subteran speologic.

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!