„Omul pe care toți președinții României au vrut să-l întâlnească!” Dan Negru, dezamăgit de faptul că a fost uitat un mare român: „Am căutat prin orașul lui, pe toate hărțile, ceva care să amintească de el”
Dimensiune font:
Ieri, 7 mai, s-au implinit 39 de ani de la cucerirea Cupei Campionilor Europeni, moment memorabil când regretatul Helmut Duckadam a apărat patru lovituri de la 11 metri în finala de la Sevilla. Cu această ocazie, Dan Negru a ținut să transmită un mesaj în memoria legendarului portar.
Dan Negru (54 de ani), aflat la Arad, orașul natal al lui Helmut Duckadam, și-a exprimat dezamăgirea față de lipsa unui omagiu local pentru fostul sportiv: „E prima zi de 7 mai fără Helmut Duckadam. Sunt în Arad azi. Mă întâlnesc cu studenții de la Vasile Goldiș. Și căutam pe aici, prin Arad, orașul lui Helmut, un loc, o statuie, o stradă, orice care să amintească de Helmut Duckadam, n-am găsit. Duckadam a adus cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc. Am căutat prin orașul lui, pe toate hărțile, ceva care să amintească de Duckadam. Nimic...”.
„Oamenii nu mor când sunt îngropați în pământ, ci atunci când sunt îngropați în uitare”
Dan Negru a continuat să arate imagini dintr-un interviu vechi în care portarul legendar povestea despre întâlnirile cu toți președinții României: „Sunt toți aici - Constantinescu, Iliescu, Băsescu, Ceaușescu… Ai vândut mănușile de la Sevilla că aveai nevoie de bani”, a spus el în material și a concluzionat cu un citat emoționant al lui Nicolae Iorga: „Oamenii nu mor când sunt îngropați în pământ, ci atunci când sunt îngropați în uitare. E primul 7 mai fără Duckadam...”.
Helmut Duckadam s-a stins din viață pe 2 decembrie, la 65 de ani, la Spitalul Militar din Capitală. Fostul sportiv, cunoscut drept „Eroul de la Sevilla”, s-a confruntat cu o boală de sânge, iar în septembrie 2024 a fost supus unei operații pe cord deschis. Din cauza problemelor de sănătate, Duckadam era nevoit să ia zilnic între 18 și 22 de pastile, costurile anuale ale tratamentului fiind între 5.000 și 8.000 de euro, potrivit Digisport.ro.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau