Cine merge la Olimpiadă? Are Iaşul sportivi cu şanse de calificare la J.O 2028? (I)
Cum au mai rămas puțin peste doi ani până la ediția care va avea loc între 14–30 iulie 2028, în Statele Unite ale Americii, ne-am gândit să aflăm care sunt speranțele sportului din Iași pentru acest mare eveniment. Vom consacra pe parcursul mai multor săptămâni o serie de articole pe această temă, care să ne ofere şi o radiografie a activităţii competiţionale cu obiectivul menţionat.
Întrebarea din titlu este adresată periodic de suporterii sportului și de jurnaliști cluburilor sportive, antrenorilor și sportivilor cu performanțe într-o disciplină sau alta. Și este firesc, de vreme ce visul oricărui competitor este să ajungă la Jocurile Olimpice, de vară sau de iarnă. Jocurile Olimpice sunt singura competiție cu adevărat globală, multisportivă și festivă din lume. La întreceri participă cei mai buni sportivi din peste 200 de țări, fiind evenimentul unde lumea vine să concureze, să se simtă inspirată și să fie împreună.
,,Sinusoida” istoriei
De-a lungul timpului, Iașul a fost reprezentat la Jocurile Olimpice de vară — pentru că la acestea ne vom referi — de sportivi, antrenori şi arbitri. Dar și aici avem trei moduri de reprezentare, care fac discuția foarte largă: sportivi legitimați la un club din Iași la momentul participării, competitori selectați și formați în orașul nostru și tineri selecționați aici de alte cluburi din țară. Ne vom opri mai mult la prima categorie, pentru că rezultatele acesteia rămân în palmaresul oficial național.
În rândurile următoare, vom privi înapoi, în istoria recentă a competiției, pentru a reține izbânzile ieșenilor, pornind și de la faptul că, la ultimele ediții, participarea s-a făcut pe bază de calificare, pe diverse criterii stabilite de federațiile internaționale de specialitate, în funcție de numărul de locuri atribuite de Comitetul Olimpic Internațional fiecărei discipline.
Cea mai „rodnică” ediție pentru cluburile ieșene a fost cea din 2012, de la Londra. Bilanțul a fost unul apreciabil: două medalii, un loc patru, cinci sportivi legitimați la Iași.
Alin Moldoveanu, cu dublă legitimare, Omega Tehnoton Iași / Dinamo București, a câștigat medalia de aur la tir sportiv (pușcă 10 metri, aer comprimat). Alexandru Sirițeanu (CSM Iași) a făcut parte din echipa de sabie a României, care a cucerit medalia olimpică de argint, alături de alți doi sabreri formați la Iași, dar care au reprezentat clubul Dinamo, Tiberiu Dolniceanu și Florin Zalomir. Canotoarea Irina Dorneanu, de la CSM Iași, a ocupat locul patru cu echipajul de 8+1. Judoka Vlăduț Simionescu (Politehnica Iași) și atleta Angela Moroșanu (Politehnica Iași / Dinamo București) au participat și ei la întrecerile Olimpiadei din capitala Marii Britanii.
Spectaculosul bilanţ de la Londra nu s-a mai repetat în 2016 şi nici la următoarele ediţii. Singurul legitimat ieşean calificat la J.O. de la la Rio de Janeiro, Alin Moldoveanu, nu a reuşit să intre în finala probei de puşcă 10 m. S-au mai aflat pe continental sud-american şi alte talente formate la Iaşi, cum ar fi canotoarea Mihaela Petrila (Dinamo Bucureşti, ,,bronz” la 8 plus 1) şi boxerul Mihai Nistor (SC Bacău), dar şi Mădălina Bereş şi Roxana Cogeanu, selectate din judeţul Iaşi de alte cluburi din ţară.
Vlăduţ Simionescu (Politehnica Iaşi) a obţinut o nouă calificare la J.O. în 2021, la Tokio, unde a ocupat locul 9 la categoria sa de greutate. Surorile Mădălina şi Amalia Bereş s-au aflat şi ele în lotul de canotaj al României. În 2024, la Paris, Patricia Cireş (CSM Iaşi) a concurat la canotaj, în ambarcaţiunea de 4 vâsle, ocupând locul şapte.
Ce ne rezervă viitorul, respectiv Jocurile Olimpice de la Los Angeles, veţi afla în articolele următoare.
Vasile ARHIRE
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Ce așteptăm de la CSM Iași 2020, în Liga Florilor
Trei medalii pentru ieșence, la europenele de canotaj!
ACSM Politehnica a ratat din nou intrarea în Top 20 Academii
Fotbalul ieșean încă își caută direcția și consistența
Gimnastica ritmică ieșeană în fața „examenului european”
Patru medalii internaţionale pentru gimnasta Elisabeta Corduneanu
Alexandru Marin, gigantul cu tehnică de bijutier și durerea pe care o poartă: „Cât voi trăi mă va măcina gândul că n-am jucat în prima ligă”!
Final de infarct în Superligă
Universitatea Craiova a cucerit din nou titlul de campioană a României
CSM Pașcani mai are nevoie de un punct pentru a câștiga titlul
Revenire pe podium decisă în ultimele minute: ACS USV Iași – FC Bacău 2 2-1 (0-0)!
Cristian Mungiu, Cetățean de Onoare al județului Iași
Ministrul Culturii a demisionat după scandalul audio
Furie în PSD Bacău: „Steagurile Ungariei și ale Ținutului Secuiesc, un afront!”
Cuza Vodă ar putea deveni strada creativilor. Ideea unui designer ieșean
Buciumul, la un pas de paralizie rutieră!
Primăria vinde un teren pe Aleea Nicolina cu 11.424 euro!
Retailerul de mobilier și produse pentru casă JYSK se alătură mixului de chiriași din Family Market Tomești
Ateneul din Iași, succes la București cu patru spectacole
GALERIE FOTO -- Cafea cu parmezan și biscuiți funcționali, testați la USV Iași
Beneficiile utilizării unui panou solar pentru încălzirea apei acasă
eSIM pentru studenți Erasmus și tineri profesioniști români în Europa
5 obiceiuri zilnice pentru un păr dens și un scalp sănătos
Cercetătorii din Iași au acces gratuit la DataSweep
Iașul ajunge la 30°C miercuri
Chipul pe care nu mai avem voie să-l arătăm
Cluburile sportive ale Iașului primesc o gură de oxigen de la Primărie!
Rețeta zilei -- Coaste de vită în sos de vin
O locuință ANL liberă a dat peste cap lista priorităților sociale, la Iași
Digitalizarea EXPERT HR SRL
Finalizarea proiectului „Adoptarea noilor tehnologii digitale necesare inovării societății SELECT GRUP SA”
Pasajul Socola, lucrarea care ține orașul captiv
Iașul a depășit municipiile Cluj-Napoca și Timișoara la tranzacții imobiliare!
Mănăstirea Bucium ridică un centru monahal pentru pelerini
Animal Fest: orașul animalelor prinde viață
Iașul își pregătește... „Micul Vatican”!
Cum va arăta nodul turbion de la Pașcani. Tot mai mulți muncitori și utilaje pe șantier
Lucrările la supralărgirea din CUG ar putea începe la final de an
Un avion de luptă F-16 românesc a doborât o dronă ucraineană
Smiley și Feli cântă la Iași pentru copiii vulnerabili
Bătălie cumplită între aeroporturile regionale. Iașul, în prim-plan
Rețeta zilei: Broccoli gratinat cu pui și cheddar
Un nou scandal pe Autostrada Unirii, cu CNIR în prim-plan
Pensionarea anticipată devine un fenomen de masă!
CSM Pașcani mai are nevoie de un punct pentru a câștiga titlul
Una dintre cele mai dure figuri ale FMI, premier!
Ieșenii, chestionați asupra viitorului traseu al monorailului
Imagini din Piața CUG. Prețurile de astăzi!
O somitate a chirurgiei cataractei, Doctor Honoris Causa la UMF Iași
O gaură în inimă, o rugăciune în suflet: Eva Ștefania are nevoie de sprijin pentru o intervenție care nu mai poate fi amânată
Ghid nou pentru șoferii cu diabet. Medic din Iași în echipa națională
Iașul pregătește transformarea istorică a Bahluiului
Pasajul Socola, lucrarea care ține orașul captiv
Iașul a depășit municipiile Cluj-Napoca și Timișoara la tranzacții imobiliare!
Mănăstirea Bucium ridică un centru monahal pentru pelerini
IRO Iași schimbă traseul pacienților oncologici noi
Animal Fest: orașul animalelor prinde viață
Iașul își pregătește... „Micul Vatican”!
Război total pe A8. UMB, acuzat că are utilajele prinse deja pe alte șantiere
Cum va arăta nodul turbion de la Pașcani. Tot mai mulți muncitori și utilaje pe șantier
La o cană cu tuș
AUTO
Pregătirea mașinii pentru vacanța de vară
Tahograful Digital Obligatoriu din 1 Iulie 2026 pentru Autoutilitarele 2.5-3.5 Tone în Transportul Internațional
COMUNICAT DE PRESĂ – 20 aprilie 2026 Noul reper absolut în lumea off-road premium - Defender OCTA - doar la Casa Auto Iași
Noul model care a stârnit interesul șoferilor și i-a făcut să vină în showroom