INCHIDE

Cine transmite la TV returul CFR Cluj – Paksi, din Europa League. Ora de start a meciului

Cine transmite la TV returul CFR Cluj – Paksi, din Europa League. Ora de start a meciului

 CFR Cluj și Paksi au remizat, scor 0-0, în prima manșă a „dublei” din primul tur preliminar al Europa League, disputată în Ungaria. Returul va avea loc joi, de la ora 20:30, iar partida va putea fi urmărită și la TV. 

 

UPDATE: Antrenorul lui Paksi crede că CFR Cluj e favorită

Gyorgy Bognar, antrenor lui Paksi, a prefațat duelul din Gruia cu CFR Cluj, decisiv pentru calificarea în turul 2 preliminar al UEFA Europa League. Tehnicianul maghiar este de părere că trupa lui Dan Petrescu pleacă favorită.

„Cred că echipa gazdă are o șansă mai mare și în acest meci. Au jucat mai bine în prima jumătate de oră a meciului cu Paksi, în special. Pe baza informațiilor noastre preliminare, știam că CFR are jucători buni și au demonstrat acest lucru în primul meci. 

Primul meci a fost util în ceea ce privește acumularea de experiență și încercăm să folosim aceste informații. Ne-am pregătit în același mod ca de obicei, cu excepția faptului că acum avem în față un meci cu miză mare, ceea ce cred că este foarte important pentru mâine.

Mă aștept să putem lua inițiativa în prima repriză a acestui meci, ceea ce nu am reușit să facem în prima repriză a primului meci. Cu toate acestea, pe baza acestei reprize a meciului precedent, pot spune cu siguranță că adversarul are jucători buni, are o echipă potrivită pentru jocul pozițional și poate folosi jucători pe ambele flancuri care sunt capabili să spargă linia de plutire”, au fost cuvintele lui Gyorgy Bognar.  

Partida CFR Cluj – Paksi din primul tur al Europa League se va vedea la TV

Manșa secundă a „dublei” dintre CFR Cluj și Paksi se va disputa joi, de la ora 20:30, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”. Ca și meciul tur, acest duel va putea fi urmărit la TV pe două posturi: Digi Sport 1 și Prima Sport 1.  

Clujenii au prima șansă la calificare, ținând cont atât de avantajul terenului propriu, cât și de faptul că lotul echipei este mult mai bine cotat decât cel al lui Paksi. Duelul din prima manșă a fost echilibrat, cu un plus pentru „feroviari” la capitolul posesie. În prima manșă, Dan Petrescu nu s-a bazat pe Louis Munteanu, iar președintele CFR-ului, Cristi Balaj, a vorbit la emisiunea FANATIK SUPERLIGA despre posibilitatea ca golgheterul Superligii din sezonul trecut să fie prezent pe gazon joi seară.

Disputa de la Cluj va fi arbitrată de cipriotul Kyriakos Athanasiou (30 de ani), care a trecut prin momente cumplite în țara natală după ce a luat mai multe decizii controversate în timpul unei partide din campionatul intern.

Pe cine va întâlni CFR Cluj în turul 2 dacă va obține calificarea

CFR Cluj știe deja pe cine ar întâlni dacă va obţine calificarea în următoarea fază a competiţiei. Este vorba despre gruparea elveţiană Lugano, formație cu un lot cotat la peste 71 de milioane de euro. Așadar, misiunea clujenilor de a ajunge în grupele Europa League se anunță a fi foarte complicată.

În cazul în care vor fi învinși de Paksi joi seară, „feroviarii” își vor continua parcursul european în Conference League. Și în această competiție, posibila adversară din turul 2 preliminar este deja cunoscută: NK Maribor, grupare din Slovenia.

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!