Mircea Lucescu a avut ”demisia pe masă” când a fost bolnav! ”M-aș fi retras”
Mircea Lucescu a avut ”demisia pe masă” când a fost bolnav! ”M-aș fi retras”

Mircea Lucescu
Cu doar 24 de ore înainte de duelul crucial de la Istanbul, selecționerul Mircea Lucescu (80 de ani) a oferit un interviu tulburător publicației The Guardian, în care a recunoscut că problemele de sănătate l-au adus foarte aproape de o decizie radicală.
”Il Luce” a mărturisit că ar fi fost dispus să părăsească banca tehnică a României chiar înaintea barajului pentru Campionatul Mondial, însă a ales să continue din loialitate față de echipă și din lipsa unei alternative viabile la nivelul Federației.
Starea fizică a experimentatului tehnician a fost un subiect intens dezbătut în ultima perioadă, acesta fiind internat de trei ori la Spitalul Universitar de Urgență din București pentru monitorizare atentă.
După o serie de investigații suplimentare efectuate în Belgia, Lucescu a revenit la cârma naționalei, dar recunoaște cu sinceritate că nu se află la potențial maxim.
”Federația nu a găsit o altă soluție”
Selecționerul a explicat că a purtat discuții deschise cu oficialii FRF despre posibilitatea de a se da la o parte, însă contextul tensionat dinaintea meciului cu Turcia a făcut imposibilă găsirea unui înlocuitor în timp util. În aceste condiții, Lucescu a decis să strângă rândurile și să rămână alături de jucători pentru „dubla” decisivă din martie.
”Nu sunt în cea mai bună formă, așa că m-aș fi retras dacă ar fi existat o altă opțiune disponibilă. Dar insist: nu pot pleca ca un laș. Când medicii mi-au spus că pot continua, m-am concentrat pe ceea ce trebuie să fac pentru România. Trebuie să credem în șansa noastră”, a declarat Mircea Lucescu pentru sursa citată.
Joi, 26 martie, de la ora 19:00, România înfruntă Turcia la Istanbul. Miza este calificarea în finala barajului, care s-ar disputa pe 31 martie, tot în deplasare, împotriva învingătoarei dintre Slovacia și Kosovo.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Ce așteptăm de la CSM Iași 2020, în Liga Florilor
Trei medalii pentru ieșence, la europenele de canotaj!
ACSM Politehnica a ratat din nou intrarea în Top 20 Academii
Fotbalul ieșean încă își caută direcția și consistența
Gimnastica ritmică ieșeană în fața „examenului european”
Patru medalii internaţionale pentru gimnasta Elisabeta Corduneanu
Alexandru Marin, gigantul cu tehnică de bijutier și durerea pe care o poartă: „Cât voi trăi mă va măcina gândul că n-am jucat în prima ligă”!
Final de infarct în Superligă
Universitatea Craiova a cucerit din nou titlul de campioană a României
CSM Pașcani mai are nevoie de un punct pentru a câștiga titlul
Revenire pe podium decisă în ultimele minute: ACS USV Iași – FC Bacău 2 2-1 (0-0)!
Cristian Mungiu, Cetățean de Onoare al județului Iași
Ministrul Culturii a demisionat după scandalul audio
Furie în PSD Bacău: „Steagurile Ungariei și ale Ținutului Secuiesc, un afront!”
Cuza Vodă ar putea deveni strada creativilor. Ideea unui designer ieșean
Buciumul, la un pas de paralizie rutieră!
Primăria vinde un teren pe Aleea Nicolina cu 11.424 euro!
Retailerul de mobilier și produse pentru casă JYSK se alătură mixului de chiriași din Family Market Tomești
Ateneul din Iași, succes la București cu patru spectacole
GALERIE FOTO -- Cafea cu parmezan și biscuiți funcționali, testați la USV Iași
Beneficiile utilizării unui panou solar pentru încălzirea apei acasă
eSIM pentru studenți Erasmus și tineri profesioniști români în Europa
5 obiceiuri zilnice pentru un păr dens și un scalp sănătos
Cercetătorii din Iași au acces gratuit la DataSweep
Iașul ajunge la 30°C miercuri
Chipul pe care nu mai avem voie să-l arătăm
Cluburile sportive ale Iașului primesc o gură de oxigen de la Primărie!
Rețeta zilei -- Coaste de vită în sos de vin
O locuință ANL liberă a dat peste cap lista priorităților sociale, la Iași
Digitalizarea EXPERT HR SRL
Finalizarea proiectului „Adoptarea noilor tehnologii digitale necesare inovării societății SELECT GRUP SA”
Pasajul Socola, lucrarea care ține orașul captiv
Iașul a depășit municipiile Cluj-Napoca și Timișoara la tranzacții imobiliare!
Mănăstirea Bucium ridică un centru monahal pentru pelerini
Animal Fest: orașul animalelor prinde viață
Iașul își pregătește... „Micul Vatican”!
Cum va arăta nodul turbion de la Pașcani. Tot mai mulți muncitori și utilaje pe șantier
Lucrările la supralărgirea din CUG ar putea începe la final de an
Un avion de luptă F-16 românesc a doborât o dronă ucraineană
Smiley și Feli cântă la Iași pentru copiii vulnerabili
Bătălie cumplită între aeroporturile regionale. Iașul, în prim-plan
Rețeta zilei: Broccoli gratinat cu pui și cheddar
Un nou scandal pe Autostrada Unirii, cu CNIR în prim-plan
Pensionarea anticipată devine un fenomen de masă!
CSM Pașcani mai are nevoie de un punct pentru a câștiga titlul
Una dintre cele mai dure figuri ale FMI, premier!
Ieșenii, chestionați asupra viitorului traseu al monorailului
Imagini din Piața CUG. Prețurile de astăzi!
O somitate a chirurgiei cataractei, Doctor Honoris Causa la UMF Iași
O gaură în inimă, o rugăciune în suflet: Eva Ștefania are nevoie de sprijin pentru o intervenție care nu mai poate fi amânată
Ghid nou pentru șoferii cu diabet. Medic din Iași în echipa națională
Iașul pregătește transformarea istorică a Bahluiului
Pasajul Socola, lucrarea care ține orașul captiv
Iașul a depășit municipiile Cluj-Napoca și Timișoara la tranzacții imobiliare!
Mănăstirea Bucium ridică un centru monahal pentru pelerini
IRO Iași schimbă traseul pacienților oncologici noi
Animal Fest: orașul animalelor prinde viață
Iașul își pregătește... „Micul Vatican”!
Război total pe A8. UMB, acuzat că are utilajele prinse deja pe alte șantiere
Cum va arăta nodul turbion de la Pașcani. Tot mai mulți muncitori și utilaje pe șantier
La o cană cu tuș
AUTO
Pregătirea mașinii pentru vacanța de vară
Tahograful Digital Obligatoriu din 1 Iulie 2026 pentru Autoutilitarele 2.5-3.5 Tone în Transportul Internațional
COMUNICAT DE PRESĂ – 20 aprilie 2026 Noul reper absolut în lumea off-road premium - Defender OCTA - doar la Casa Auto Iași
Noul model care a stârnit interesul șoferilor și i-a făcut să vină în showroom