INCHIDE

Controverse științifice: Pot bradul și alți copaci să „simtă” o eclipsă solară?

Controverse științifice: Pot bradul și alți copaci să „simtă” o eclipsă solară?

Recent, un studiu publicat în prestigioasa revistă „Royal Society Open Science“ a stârnit dezbateri aprinse în comunitatea științifică, după ce a sugerat că brazii din Alpii Dolomiți și-ar fi sincronizat reacțiile bioelectrice înaintea unei eclipse solare. Cercetătorii italieni și australieni care au realizat studiul susțin că au detectat semnale electrice anticipate în celulele copacilor, ceea ce ar putea indica o formă de răspuns coordonat sau chiar o „anticipare” a eclipsei. Însă aceste afirmații sunt privite cu scepticism de mulți specialiști.

Cum reacţionează copacii la o eclipsă solară?

Experimentul a fost realizat la peste 2.000 de metri altitudine, pe doar trei brazi vii (doi de aproximativ 70 de ani și unul de 20 de ani) și cinci cioturi, folosindu-se senzori capabili să detecteze curenți electrici bioactivi. Conform echipei,semnalele electrice au început să se modifice cu ore bune înainte de eclipsă, mai ales în cazul arborilor mai bătrâni, sugerând o posibilă „memorie ecologică”.

Totuși, ecologiști și botaniști renumiți, precum James Cahill și Justine Karst de la Universitatea Alberta din Canada, critică dur metodologia. Aceștia atrag atenția asupra eșantionului redus și a lipsei unor comparații de bază, cum ar fi reacțiile în condiții normale de trecere de la zi la noapte.

„Nu putem trage concluzii semnificative dintr-un studiu cu doar trei arbori activi”, susține Karst.

Cahill completează că modificările detectate pot fi explicate mult mai simplu prin reacțiile firești ale plantelor la schimbările de lumină, care au loc și în zori sau la apus.

Criticile vizează și interpretarea reacțiilor arborilor ca fiind „coordonate” sau ca având semnificație cognitivă. Deși ideea că plantele comunică și anticipează evenimente cosmice este atractivă și poetică, ea trebuie susținută de dovezi solide și replicabile, spun specialiștii.

Publicația „Royal Society Open Science“ a apărat decizia de a publica studiul, afirmând că toate articolele trec printr-un proces riguros de peer-review și că sunt încurajate dezbaterile ulterioare prin comentarii științifice argumentate.

Deocamdată, comunitatea științifică rămâne prudentă: până la replicarea rezultatelor în studii mai ample, afirmația că „brazii simt eclipsa” rămâne mai degrabă o ipoteză interesantă decât o concluzie certă.

Ionut Jifcu puterea.ro

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!


Subiecte asemanatoare