Programul Rabla. Situațiile în care banii pot fi ceruți înapoi de stat
Există mai multe situații în care cei care au participat la programul Rabla sunt pasibili de a da banii înapoi. Există o serie de obligații pe care participanții trebuie să le respecte pentru a nu risca returnarea banilor.
Rabla, un program cu obligații
Cei care participă la programul prin care își pot cumpăra o mașină nouă, cu ajutorul unei rable, dar nu respectă anumite obligații riscă să trebuiască să dea banii înapoi. Este vorba despre cele stabilite în program care sunt valabile în toată de monitorizare a finanțării. Una dintre condițiile care trebuie îndeplinite este aceea că noua mașină trebuie înmatriculată permanent în România.
Înmatricularea trebuie făcută pe numele beneficiarului a autovehiculului nou achiziționat în cadrul programului. Iar mașina trebuie să rămână pe numele acestuia cel puțin 18 luni de la emiterea facturii.
Dacă mașina e cumpărată în leasing este obligatorie la sfârșitul perioadei de leasing. De asemenea pentru un an și jumătate proprietarii nu pot vinde mașina achiziționată în cadrul acestui program. Această interdicție se aplică inclusiv cele care sunt cumpărate în leasing. Drept urmare în acea perioadă, dacă se aplică restricțiile mașinile în cauză sunt suspuse procedurilor legale de urmărire, recuperare sau valorificare.
Și în caz de daună totală trebuie să restituiți bani
Iar beneficiarul trebuie să restituie finanțarea. Inclusiv în cazul unui accident dacă mașina a fost declarată daună totală, beneficiarul are obligația de a restitui contravaloarea finanțării primite. Aici există varianta de a achiziționa un autovehicul nou de la un dealer validat. „Până la finalizarea perioadei de monitorizare a proiectului, beneficiarul este obligat să mențină și să întrețină autocolantul aplicat de producător pe autovehiculul nou”, se mai arată în ghid.
Asta pentru că autocolantul atestă că respectivele mașini au fost cumpărate prin programul Rabla. Acesta este aplicat pe luneta acestora de către producătorii validați. În perioada 2025-2030, programul Rabla are un ghid unic. Asta înseamnă că și Rabla Clasic și Rabla Plus au același ghid.
Subiecte asemanatoare
Mai mulți Hz nu înseamnă automat un ecran mai bun: cum alegi corect displayul unui laptop gaming
MacBook conectat la monitor extern: detaliul care schimbă tot când închizi capacul
Pixelii care nu mint: ce ascunde un ecran de buget in 2026
De ce telefoanele secondhand nu mai sunt privite ca un compromis? Lecția oferită de magazinul yzzy.ro
De ce consistența culorii influențează percepția unui brand
Finaliștii PIN Awards 2026: Iașul tech își alege liderii
Nothing Phone 4a Pro confirmă statutul de mid-ranger ambițios al companiei
Capsula Orion a misiunii Artemis II a amerizat cu succes după zborul istoric până la Lună și înapoi. Ce urmează pentru NASA după misiunea care redeschide era explorării umane
Imagine, sunet și design: ce definește televizorul potrivit pentru spațiul tău
Playlisturi Sugerate de Spotify primesc o funcție care schimbă modul în care descoperi podcasturi
Miza ascunsă din spatele schimbărilor la Programul pentru Parteneri VMware
România, ultima din UE la cheltuielile pentru educație
Un nou tratament pentru obezitate. Cum diferă TOFA de Ozempic și Mounjaro
Iașul are și el un „Nea Mihai”. Omul care gătește de un sfert de veac pe Cuza Vodă
Fine dining la Iași: restaurantele unde masa devine experiență
Iașul bate Clujul la curse Uber. Vârful este la ora 22.00
Tramvaie oprite în centrul Iașului. Ce trasee se schimbă în weekend
Poșta Română taie din costuri la Iași. Oficiul central caută chiriași
A murit Ileana Cotrubaș, soprana care a cântat cu Pavarotti
Zece gustări pe care copiii le pot mânca în pauză
COMUNICAT DE PRESĂ privind încheierea proiectului de investiții cu titlul: „ Școli verzi- Modernizarea clădirii Colegiului Național Garabet Ibrăileanu, Extinderea clădirii Colegiului Național Mihai Eminescu, Extinderea Clădirii Liceului Teoretic Miron Cost
Școala începe mai devreme, dar fără catalog, la Hașdeu
Cât teren agricol a înghițit extinderea Iașului în zece ani
Consolidarea competitivității STONE WORKS SRL prin măsuri de dezvoltare durabilă și economie circulară
Clasa I începe cu o factură de câteva mii de lei
Iașul caută 200 de șoferi. De ce rămân posturile neocupate
GrapheneOS ajunge pe telefoane Motorola și schimbă regulile jocului
Bancul Zilei
Profesorii din Iași resping categoric noua lege a salarizării propusă de Ministerul Muncii
Pacient la Infecțioase. Despre medici, omenie și speranță
Statul susține că are bani, dar că... nu găsește timp pentru plata Tezaurelor Umane Vii!
Salariile au crescut în România, dar cifrele ascund o realitate dură
Iașul are o problemă uriașă: peste 225.000 de persoane neasigurate! Ce se schimbă din septembrie
Alertă pentru agricultură. Seceta lovește puternic culturile din Moldova
Se deschide drumul spre Pașcani! Centura Bacăului, racordată la noua autostradă
Plan spectaculos pentru Iași: monorail de 7,5 kilometri, cu tuneluri sub Copou și legătură directă la Aeroport
CJ Iași vrea să cumpere Vama Veche pentru Biblioteca „Gheorghe Asachi”!
ACS USV Iași, la 90 de minute de grupele Cupei României
Doina Carpaților duce Iașul la marele festival de folclor din Elveția
Un ieșean a rezolvat o problemă matematică veche de 60 de ani!
Un nou drum între Moldova și Transilvania! Ruta taie 92 de kilometri și deschide o nouă poartă peste munți
Noaptea stelelor căzătoare. Unde merg ieșenii să vadă Perseidele
România, bolnavă înainte să ajungă la medic! Mortalitatea evitabilă este de două ori peste media UE
BNR anunță revenirea planului pentru euro. România nu trece niciun criteriu!
Eclipsa de Soare și „ploaia de stele” vin în aceeași zi! La Iași, eclipsa începe la ora 20,24!
România are parteneriate strategice – tichii de mărgăritar!
De unde vine traficul online în România în 2026? Ce arată datele de pe 799 de site-uri măsurate direct pe trafic.dwf.ro
Grindeanu promite „revoluția” administrației dacă ajunge premier: localitățile mici ar putea fi comasate
Statul oferă sprijin femeilor singure care vor să aibă copii
Primele benzinării de pe Autostrada Moldovei!
Începe școala: 9 din 10 români spun că rechizitele, hainele și ghiozdanele îi lovesc puternic la buzunar
UMB forțează deschiderea autostrăzii de la Adjud la Bacău
Postul cu apă, taina prin care trupul se reface
Criza energetică se adâncește. Fabricile mari pot rămâne fără energie în orele de vârf
Turismul intră pe minus. Iașul pierde vizitatori în 2026
Salariile au crescut în România, dar cifrele ascund o realitate dură
Iașul are o problemă uriașă: peste 225.000 de persoane neasigurate! Ce se schimbă din septembrie
Alertă pentru agricultură. Seceta lovește puternic culturile din Moldova
Se deschide drumul spre Pașcani! Centura Bacăului, racordată la noua autostradă
Plan spectaculos pentru Iași: monorail de 7,5 kilometri, cu tuneluri sub Copou și legătură directă la Aeroport
Nicușor Dan a promulgat legile-cheie din PNRR. Codul Urbanismului intră în vigoare
TABLOID
Timp liber
Întreținerea aspiratorului, pas cu pas, pentru o durată mai lungă
Asemănări și deosebiri între sloturi și pariuri la cazino online
Battle Royale nu mai este o modă și a devenit un mod în care prietenii își petrec timpul împreună
De ce inteligența emoțională este cheia leadership-ului eficient
Efectul terenului propriu: De ce statisticile favorizează echipele care joacă în fața propriilor suporteri