INCHIDE

Catedrala Națională, gata de sfințire: moment istoric pentru ortodoxia românească

Catedrala Națională, gata de sfințire: moment istoric pentru ortodoxia românească

 

Doar două zile îi mai despart pe credincioșii români de sfințirea Catedralei Naționale — un eveniment cu o încărcătură istorică și simbolică uriașă pentru întreaga ortodoxie. Zeci de mii de pelerini și oficiali din toate colțurile țării sunt așteptați la București, acolo unde visul început în urmă cu peste un secol devine, în sfârșit, realitate.

Ridicată pe Dealul Arsenalului, catedrala a fost gândită ca un omagiu adus eroilor neamului și ca un simbol al continuității credinței românești. Construcția efectivă a început în anul 2010 și s-a încheiat după 15 ani de lucrări, cu o investiție totală de aproximativ 270 de milioane de euro.

Proiectul, susținut prin două legi adoptate de statul român, a fost amânat timp de mai bine de un secol, pe fondul războaielor, al crizelor politice și al schimbărilor istorice. Visul catedralei a fost purtat de generații întregi – de la doi regi și până la șase patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.

Astăzi, Catedrala Națională depășește în înălțime clădirea Parlamentului – colosul ridicat în perioada comunistă cu prețul demolării a numeroase biserici și cartiere istorice. Noul edificiu se înalță până la 127 de metri și se întinde pe o suprafață interioară de peste 13.000 de metri pătrați.

Cele aproape 400 de ferestre, dintre care 120 sunt vitralii, lasă să pătrundă lumina într-un spațiu impresionant, împodobit cu cinci candelabre uriașe din bronz și piatră albă. Sub nivelul principal se află două săli polivalente, fiecare cu propriul altar.

Un alt element spectaculos îl reprezintă ansamblul celor șase clopote – cel mai mare dintre ele având o înălțime de peste 3 metri și fiind considerat cel mai mare clopot cu balans liber din lume. Împreună, clopotele cântăresc 33 de tone și pot fi auzite de la o distanță de până la 15 kilometri, răsunând peste întreaga capitală.

Catedrala este dotată cu 8 lifturi și 28 de uși masive din bronz, coordonate electronic pentru siguranță și evacuare rapidă în caz de urgență. Construcția a fost proiectată să reziste la cutremure cu magnitudini de peste 8,5 pe scara Richter.

După 125 de ani de așteptare, România primește astfel cel mai mare lăcaș ortodox din lume – un monument al credinței, al perseverenței și al identității spirituale.

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!