Explozie devastatoare într-un bloc din București, din cauza unei centrale de apartament! Două persoane au murit și 12 sunt rănite
O explozie puternică s-a produs în dimineața zilei de vineri, 17 octombrie 2025, într-un bloc de locuințe situat pe Calea Rahovei din sectorul 5 al Capitalei, în apropierea Liceului „Dimitrie Bolintineanu”. Deflagrația a afectat grav două etaje ale unui imobil cu opt niveluri, iar echipele de intervenție au fost mobilizate de urgență, fiind activat Planul Roșu de Intervenție din cauza numărului mare de victime.
Sute de elevi de la un liceu aflat în apropiere au fost evacuați preventiv, din cauza riscului generat de explozie. De asemenea, un alt bloc din vecinătate a suferit pagube în urma deflagrației.
UPDATE 2: Numărul victimelor a crescut la 12. A fost trimisă drona la locul tragediei pentru căutarea victimelor.
Spitalele sunt pregătite pentru primirea persoanelor rănite.
UPDATE: Abia la aproximativ o oră după producerea exploziei, locuitorii din zonă au primit mesaje de avertizare prin sistemul Ro-Alert.
Un adolescent a fost dus la Spitalul pentru Copii „Grigore Alexandrescu”.
„Două victime au fost declarate decedată, iar alte 4 victime sunt transportate la spital. Alimentarea cu gaze a fost întreruptă.
Pentru gestionarea situației în mod eficient, la fața locului au fost trimise 11 autospeciale de stingere, 3 autoscări, 2 autospeciale de descarcerare, 18 ambulanțe SMURD, 4 unități de terapie intensivă mobilă, 1 punct de comandă mobil și 1 autospecială CBRN, 2 containere multirisc (dintre care unul de la Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență), Grupul Special de Salvatori, 1 punct medical avansat și 5 autospeciale de transport personal și victime multiple și directorul de operațiuni de salvare medicală.
Salvatorii prezenți la fața locului asigură evacuarea locatarilor din imobilul afectat și execută misiuni de căutare pentru identificarea altor posibile persoane surprinse”, a transmis IGSU.
Explozie devastatoare într-un bloc din București
Conform informațiilor comunicate oficial de autorități până la ora redactării acestei știri, două persoane au murit, iar alte 11 au fost rănite, dintre care cel puțin cinci sunt în stare gravă, cu multiple traumatisme și arsuri. Patru dintre răniți au fost transportați de urgență la spitalele Universitar, Floreasca și Grigore Alexandrescu.
Asistent călătorie
„Din primele informații sunt posibil două persoane decedate, iar 5 victime au fost deja transportate la spitale. Situația este în dinamică”, a transmis Ministerul Sănătății.
Imediat după explozie, echipele de salvare s-au mobilizat masiv la fața locului. Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a transmis că au fost trimise 11 autospeciale de stingere, 3 autoscări, 2 autospeciale de descarcerare, 18 ambulanțe SMURD, 4 unități de terapie intensivă mobilă, un punct de comandă mobil, o autospecială CBRN, 2 containere multirisc (inclusiv unul de la Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență), Grupul Special de Salvatori, un punct medical avansat și 5 autospeciale pentru transportul victimelor multiple.
„Pentru gestionarea eficientă a situației, la fața locului au fost alocate resurse specifice pentru intervenții cu victime multiple. Au fost trimise inclusiv containere cu echipamente pentru căutarea victimelor sub dărâmături”, a declarat Raed Arafat, șeful DSU.
Cauza exploziei – suspiciuni privind o scurgere de gaz
Explozia nu a fost urmată de incendiu, însă suflul deflagrației a fost extrem de puternic, distrugând mai multe apartamente între etajele 1 și 5 ale blocului. Geamurile clădirii din apropiere, inclusiv cele ale Liceului „Dimitrie Bolintineanu”, au fost spulberate. Părinții elevilor au fost chemați de urgență să-și preia copiii din incinta școlii.
Rechizite
O locatară a declarat pentru presă că, cu o zi înainte, în zonă se simțea un puternic miros de gaz, fapt ce ridică suspiciuni cu privire la o posibilă scurgere care nu a fost remediată la timp. Până în acest moment, cauza exactă a exploziei nu a fost confirmată oficial, însă specialiștii investighează atent circumstanțele producerii deflagrației.
Toți locatarii blocului afectat au fost evacuați, iar echipele de căutare-salvare continuă să verifice structura imobilului pentru a identifica posibile persoane surprinse sub dărâmături.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISU B-IF) a precizat că misiunea este în desfășurare și că se acționează cu maximă urgență pentru protejarea vieților.
„Explozie urmată de incendiu la un apartament aflat la etajul 5 al unui imobil, situat pe Calea Rahovei, din sectorul 5 al Capitalei.
Pentru gestionarea situației în mod eficient, la fața locului au fost trimise 10 autospeciale de stingere, 2 autoscări, 2 autospeciale de descarcerare, 3 ambulanțe SMURD, 1 unitate de terapie intensivă mobilă, 1 punct de comandă mobil și 1 autospecială CBRN.
Pentru eficientizarea misiunii de răspuns, a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
Din informațiile primite la acest moment, 11 persoane ar fi afectate, iar salvatorii prezenți la fața locului asigură evacuarea locatarilor din imobilul afectat și execută misiuni de căutare pentru identificarea altor posibile persoane surprinse. Misiunea este în dinamică”, a afirmat ISU.
Ca măsură preventivă, autoritățile au decis întreruperea alimentării cu gaze în întreaga zonă pentru a preveni noi pericole. Locuitorii din blocurile învecinate au fost și ei evacuați temporar.
Ancheta oficială este în desfășurare, iar rezultatele preliminare privind cauza exploziei sunt așteptate în orele următoare. Până atunci, zona rămâne complet izolată, iar echipele de intervenție continuă operațiunile de căutare, evaluare și siguranță.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!