Înger și demon! Ianis Hagi a refuzat victoria echipei sale
Ianis Hagi (26 de ani) a fost eroul și, în același timp, ghinionistul echipei Alanyaspor în meciul terminat la egalitate, scor 2-2, cu Gençlerbirliği, în etapa a 8-a din Superliga Turciei.
Internaționalul român a oferit o prestație spectaculoasă, fiind implicat direct în ambele goluri marcate de formația sa.
În minutul 14, Ianis a deschis scorul cu o execuție superbă din lovitură liberă, care l-a lăsat fără reacție pe portarul gazdelor. Apoi, în repriza secundă, a oferit pasa decisivă pentru al doilea gol al lui Alanyaspor, confirmând forma excelentă din ultimele etape.
Totuși, finalul partidei avea să-i aducă și un moment nefericit. În minutul 73, Hagi a comis un fault în propriul careu, scăpându-și adversarul din marcaj. Arbitrul a dictat penalty, iar M’Baye Niang a transformat fără emoții, stabilind scorul final 2-2.
La finalul jocului, mijlocașul român a recunoscut că încă lucrează zilnic la perfecționarea execuțiilor sale și a dezvăluit cine i-a fost cel mai bun profesor: propriul tată, Gică Hagi.
„Da, încă din copilărie lucrez la loviturile libere, încerc de atunci să le perfecționez. Am avut probabil cel mai bun profesor de la care să învăț. Mereu am putut să șutez la fel de bine cu ambele picioare. Tatăl meu m-a învățat de când eram mic și încă lucrez zilnic la asta”, a declarat Ianis Hagi, potrivit beIN Sports.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unei eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
![]()
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
