INCHIDE

S-au furat minim 54 miliarde de dolari Scandalurile de corupție bubuie unul după altul în Ucraina

S-au furat minim 54 miliarde de dolari Scandalurile de corupție bubuie unul după altul în Ucraina

Scandalurile de corupție bubuie unul după altul în Ucraina devastată de războiul cu Rusia. Ultimul a ajuns chiar în biroul președintelui Volodimir Zelenski. Șeful să de cabinet, Andriy Yermak, a fost nevoit să demisioneze după percheziții ale procurorilor anticorupție (NABU și SABU) sprijiniți de FBI.

  În timp ce ucrainenii de rând suferă crâncen privațiunile războiului, o minoritate a prins gustul puterii și a băgat mâna adânc în ajutoarele venite din afara țării.

Corupția care oricum era endemică în Ucraina dinainte de război, a devenit de nesuportat în aceste zile. Atât de mult s-a furat încât partenerii Ucrainei au decis că nu se mai poate. În special americanii au făcut mari presiuni pentru limitarea ei, dar și europenii au admis și au cerut măsuri urgente și concrete.

 S-au furat minim 54 miliarde de dolari

În aceste condiții au apărut și cuantificări ale jafului masiv din ajutoarele primite de Ucraina de la parteneri.

Înainte de a reda calcule cu privire la amploarea corupției din Ucraina trebuie menționat totuși că nu la ucraineni s-a inventat furtul banilor din ajutoare. E de menționat doar nebunia din Afganistan și alte zone ale globului fierbinți odinioară.

 Și acum iată argumentația lui  Steve Hanke, profesor de economie aplicată la Universitatea Johns Hopkins:

”Dacă vă uitați la suma totală de bani care a fost pompată în Ucraina din 2022, aceasta este de aproximativ 360 de miliarde de dolari.

Conform calculelor mele, componenta de corupție a acestei sume va crește cu aproximativ 15-30%. Poate mai aproape de pragul de 30%. Atât a fost ajutorul american furat în Afganistan.

Corupția a fost de doar 30%. Cred că avem cam același lucru și cu Ucraina. Și sunt mulți bani.

Dacă luăm chiar și minimul, adică 15%, atunci hoții au băgat 54 de miliarde în buzunar. Iar dacă este vorba de 30%, atunci sunt 108 miliarde de dolari, respectiv. O plăcere scumpă!”

 15-30% din ajutorul total reprezintă corupția

Ulterior a revenit pe contul de X cu o întărire a celor spuse inițial:

Cu respect, despre corupția din Ucraina:

Suma totală de bani injectată în Ucraina din 2022 este de aproximativ 360 de miliarde de dolari. Estimez că 15-30% din ajutorul total reprezintă corupția. Asta înseamnă că 54-108 miliarde de dolari umplu buzunarele celor corupți.

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!