Un tânăr șofer a ucis o ieșeancă pe trecerea de pietonio
Deşi are doar 20 de ani, un tânăr din Costuleni riscă ani grei de închisoare. El a lovit mortal o femeie care se afla pe trecerea de pietoni. Poliţiştii au demarat o anchetă şi au deschis pe numele lui un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Ieri dimineaţă, Poliţia Municipiului Iaşi a fost sesizată prin apel 112 despre faptul că în municipiul Iaşi a avut loc un accident rutier cu victime omeneşti. „La faţa locului poliţiştii au stabilit ca un bărbat, de 20 ani, din comuna Costuleni, judeţul Iaşi, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Chişinăului, ar fi accidentat o femeie, de 41 de ani, din judeţul Iaşi care se afla pe trecerea de pietoni”, a spus Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.
Impactul a fost atât de puternic încât femeia a murit pe loc, aspect constatat de echipajul medical sosit la faţa locului, iar tânărul şofer a suferit leziuni şi a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Tânărul a fost testat alcoolspic, rezultatul fiind negativ. „În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. Cercetările continuă”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie. Laura RADU