INCHIDE

Directorul rămas fără loc de muncă a dat firma în judecată, pe motiv că nu avea din ce să întrețină familia. Ce a decis Tribunalul ieșean

Directorul rămas fără loc de muncă a dat firma în judecată, pe motiv că nu avea din ce să întrețină familia. Ce a decis Tribunalul ieșean

 Directorul rămas fără loc de muncă a dat firma în judecată, pe motiv că nu avea din ce să întrețină familia. Ce a decis Tribunalul ieșean

Un fost director în cadrul unei cunoscute companii de procesare a cărnii își cere înapoi postul desființat. El a depus în instanță două plângeri împotriva deciziei de concediere, una dintre ele fiind judecată în regim de urgență. Pe aceasta a pierdut-o, iar judecarea celeilalte va începe abia în februarie.

 Răzvan M. a fost anunțat pe 9 octombrie de încetarea contractului său individual de muncă pentru postul de director de vânzări în cadrul Facos SA, compania deținătoare a mărcii „Bunătăți din Bucovina”. Compania a motivat decizia prin desființarea postului. A contestat decizia, cerând anularea ei. Primul termen de judecată al acestei acțiuni va fi însă pe 13 februarie anul viitor. Printr-o a doua acțiune, depusă la Tribunal în aceeași zi, Răzvan M. a solicitat, pe calea unei ordonanțe președințiale, suspendarea deciziei de concediere, până la judecarea problemei pe fond. El a arătat că în lipsa unei măsuri provizorii, ar fi privat de singura sa sursă de venit și de posibilitatea de a-și întreține familia.

Conform legii, pe calea ordonanței președințiale sunt dispuse măsuri provizorii, în cazuri grabnice, pentru apărarea unui drept care s-ar putea păgubi prin întârziere. Măsurile se iau atunci când există măcar aparența de drept în favoarea reclamantului și fără ca fondul problemei să fie efectiv judecat.

Aparența de drept aparținea anagajatorului

 Magistrații Tribunalului au apreciat că, pentru a se putea spune că există o aparență de drept, ar trebui ca nelegalitatea deciziei de încetare a contractului de muncă să fie mai mult decât evidentă, astfel încât să nu fie necesară analiza fondului problemei. Or, dimpotrivă, aparența de drept aparținea anagajatorului. Conducerea Facos SA avea dreptul, potrivit Codului Muncii, de a înceta contractul individual de muncă al unui salariat. În plus, prin suspendarea deciziei de concediere, se ajungea la reintegrarea lui Răzvan M. pe postul său anterior, ceea ce nu mai reprezenta o măsură provizorie, ci tocmai ceea ce urma să se stabilească prin judecarea contestației din dosarul de drept comun. Judecătorii au dispus respingerea cererii depuse de Răzvan M.

Hotărârea Tribunalului a fost contestată de Răzvan M. Acesta nu a reușit să-i convingă însă pe magistrații instanței superioare să modifice decizia primei instanțe. Curtea de Apel a menținut hotărârea Tribunalului, aceasta devenind definitivă.

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!