Guvernul își face agenție de pariuri

default

Dimensiune font:

| 30-11-2015 09:11

 

Operatorii privați din offline acuză: „Nu e corect ca ONJN să fie și reglementator, și jucător pe piață!”. Odeta Nestor, şefa ONJN, replică: „Operatorii privaţi îşi fac griji doar fiindcă pînă acum nu au avut concurenţă şi pentru că Oficiul a dovedit că e capabil să obţină rezultate. Dar nu vom avantaja pe nimeni, deci nu poate fi vorba de conflict de interese!”

„Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc preia Compania Națională Loteria Română SA de la Ministerul Finanţelor Publice pentru următorii 4 ani”.

La început un zvon, ştirea a căzut sec, undeva la începutul lunii octombrie, în urma Ordonanţei de Urgenţă 42/2015 a legislativului condus de Victor Ponta. A fost o surpriză chiar şi pentru membrii Guvernului, care au aflat de această mutare abia în şedinţa respectivă.

Mai mult, în aceeaşi ordonanţă, ONJN, care se afla oricum în subordinea Guvernului, trecea sub directa coordonare a primului ministru. Iar în Comitetul de Supraveghere al respectivului for, unul dintre cei 7 membri neexecutivi urma să fie numit din partea Cancelariei premierului.

Practic, printr-o inginerie legislativă, una dintre cele mai importante „puşculiţe” ale statului a intrat sub controlul direct al primului ministru, pe atunci Victor Ponta.

FINANŢELE S-AU OPUS, CONSILIUL CONCURENŢEI A CEDAT

Ministerul de Finanţe a reacţionat vehement la această schimbare, avertizînd Guvernul că încalcă legislaţia UE care prevede „crearea de autorităţi independente” în domeniul jocurilor de noroc, inclusiv cele loteristice. N-a contat, miza era prea mare.

Iniţial, Consiliul Concurenţei nu a avizat respectivul proiect, pe motiv de conflict de interese, fiind evident că în urma acestei ordonanţe de urgenţă ONJN devenea în același timp reglementator, dar şi jucător pe piaţa jocurilor de noroc!

În mod ciudat însă, ulterior Consiliul Concurenţei a revenit cu unele condiţii: în primii doi ani, Loteria să funcționeze după principiile guvernanței corporative, cu o conducere de tip dualist și cu criterii de performanță. Chiar dacă, de fapt, fondul problemei, că ONJN devine astfel şi „stăpîn”, şi jucător în piaţă, nu dispare!

La numai o săptămînă de la discutarea ei în Guvern, pe 14 octombrie, ordonanţa de urgenţă apărea la fel de urgent în Monitorul Oficial, intrînd practic în vigoare. Vestea i-a pus în gardă pe operatorii privaţi din domeniu, care au simţit încă de atunci că ceva nu e în regulă.

LOTERIA ARE LICENȚĂ PENTRU PARIURI SPORTIVE

Pe lista organizatorilor de jocuri de noroc tip pariuri în cotă fixă, adică inclusiv pariuri sportive tradiționale, la agenție, Compania Loteria Română figurează ca deținătoare a licenței RO2712L001013, obținută la 25 noiembrie 2014, valabilă pînă pe 30 septembrie 2019.

Angajați ai Loteriei, de la diverse agenţii, susțin că „am fost anunțați că urmează să avem în curînd și pariuri sportive în ofertă. Trebuia să începem din vară, dar nu știm de ce, lucrurile s-au amînat. Acum se aude că vom începe cu pariurile sportive pe la începutul lui 2016”.

OPERATORII PRIVAȚI ACUZĂ

Vestea că Loteria Română se pregătește să intre pe piața pariurilor sportive i-a pus imediat în gardă pe operatorii privați: „Faptul că Loteria are licență nu e o problemă. Înțelegem concurența. Dar să o facă fiind condusă de ONJN, asta nu mai e deloc corect. Acum înțelege lumea de ce sîntem îngrijorați. ONJN ne controlează pe noi, dar va și juca pe piață prin Loterie. E întîmplător că ONJN a cerut la ANAF acest control la nivel național al operatorilor de offline, chiar acum, înainte de alegerile din 2016? E întîmplător că ANAF ne cere să plătim din urmă pe 5 ani, abuziv considerăm noi, plus dobînzi și penalități? Nu e clar că se urmărește eliberarea pieței, inclusiv pentru Loterie?!”.

SENATUL A RESPINS ORDONANȚA, MERGE LA CAMERĂ

Chiar dacă a apărut în Monitorul Oficial și își produce deja efectele, Ordonanța de Urgență 42/2015 trebuie să treacă și prin Camerele Parlamentului pentru a deveni lege. La începutul acestei săptămîni, Senatul a respins-o. Urmează ca ea să intre în dezbateri la Camera Deputaților, care este for decizional. În caz că va fi respinsă și acolo, ordonanţa nu va mai putea fi aplicată, astfel că Loteria va reveni la Ministerul Finanțelor Publice.

„Este adevărat, luăm în calcul ca Loteria să vină cu oferte consistente pe piaţa pariurilor sportive. Loteria nu este a ONJN, iar noi nu reglementăm nimic pe această piaţă. Cel mult, putem face doar propuneri de schimbare a legislaţiei, dar ele trebuie să treacă prin Guvern sau prin Parlament”
Odeta Nestor, preşedinte ONJN
SURSA: GSP.RO

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:14

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cât costă o franciză pentru o sală de jocuri în realitate virtuală
25/11/2019 18:37

 În urmă cu doi ani, un antreprenor a deschis in Bucuresti o sală de jocuri in realitate virtuală (VR), cu ajutorul unei finanţări obţinute prin programul StartUp Nation. Startup-ul a lansat in ...

Cu cât crește factura la energie dacă lași în priză electronicele și electrocasnicele
21/09/2019 14:25

  Alimentarea cu energie a aparatelor electrocasnice dintr-o locuinţă atunci cand acestea sunt in stand-by poate creşte cu pană la 180 de lei anual factura de electricitate, susţine compania ge ...

Cum poți verifica dacă Google știe de unde ți-ai făcut cumpărăturile
17/06/2019 08:37

 Există o modalitate prin care puteti verifica ce stie Google despre dumneavoastră, inclusiv date despre toate cumpărăturile pe care le-ati făcut. În esentă, dacă utilizati un produs Google, ...

ULUITOR! N-o sa crezi in ce conditii locuieste cel mai bogat cioban din Romania
18/01/2015 00:00

 Dumitru Andresoi, catalogat drept cel mai bogat cioban din Romania, cu o avere de 25 de milioane de euro, nu si-a cumparat vile somptuoase sau palate, ba dimpotriva. Locul in care a ales sa locuiasca i-a ...

Afaceri online - cum să gestionezi corect propria afacere online
21/11/2014 08:47

 Cu alte cuvinte, discutam de ore intregi de munca si organizare pentru a pune bazele unei afaceri prospere. In online, este loc pentru oricine, insa conteaza cum iti gestionezi magazinul online sau site-u ...

ŞOCANT! 1,5 milioane de români au dat banii degeaba pe asigurare. Eşti printre ei?
16/09/2014 13:40

 Cutremur, inundaţie sau incendiu devastator? Teoretic, 1,5 milioane de romani care au respectat legea şi au incheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei ar trebui să stea cat de cat liniş ...

Răzbunarea DIABOLICĂ a unei angajate concediate. S-a asigurat că
05/09/2014 18:00

 În momentul in care a aflat că urma să rămană fără job, o angajată a unei companii de cosmetice a pus la cale un plan care ar fi putut să distrugă imaginea companiei pentru care lucrase. &I ...

Veste ŞOC pentru români: Se dublează preţul la asigurarea obligatorie a locuinţei
18/07/2014 10:53

 Asigurarea obligatorie a locuinţei se va scumpi cu pană la 100% iar o astfel de  propunere se află deja pe masa Autorităţii de Supraveghere Financiară, au  arătat, pentru Economica.n ...

Aparatele din gospodaria noastra care consuma curent si cand sunt INCHISE
07/07/2014 13:32

Dispozitivele smart sunt atat de destepte incat consuma curent si atunci cand nu le folosim. Potrivit unui studiu recent, aparatele care se conecteaza le net ne umfla substantial facturile chiar si cand stau de ...

Topul datornicilor: 20 de malluri au datorii cumulate de aproape 2 miliarde de euro. Palas din Iaşi peste 200 milioane de euro , AFI Palace Cotroceni
06/07/2014 11:15

Cele mai indatorate 20 de centre comerciale din Romania au datorii cumulate de 1,9 miliarde de euro, de zece ori mai mari decat cifra de afaceri realizată anul trecut de aceste proiecte, pe fondul creditelor m ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei