Ministerul Finanțelor: Trecerea CNP-urilor pe facturi va fi opțională de la 1 ianuarie 2025

Ministerul Finanțelor: Trecerea CNP-urilor pe facturi va fi opțională de la 1 ianuarie 2025

 

Ministerul Finantelor, Foto: Hotnews
Ministerul Finantelor, 

Ministerul Finanțelor va propune modificările legislative pentru ca transmiterea CNP-ului să fie strict opțională pentru relațiile comerciale dintre companie și consumator (B2C), pentru a facilita respectarea obligativității utilizării e-Factura în regim B2C, spune instituția într-o postare pe Facebook. În acest moment, legislația prevede obligativitatea de la 1 ianuarie 2025.

Practic, în cazul facturilor emise către persoane fizice se va trece un cod, dacă nu este oferit CNP-ul. În plus, Ministerul va publica un ghid cu tipurile de facturi utilizate în sistemul național de facturare electronică RO e-Factura. Acesta va oferi detalii despre codurile de TVA și regulile aplicabile facturilor în format electronic, pentru a preîntâmpina eventuale erori în depunerea facturilor.

De asemenea, în ceea ce privește sancțiunile la e-TVA, va fi prorogat termenul pana la 30 iunie 2025, așa cum HotNews.ro a scris deja.

Conform MF, vor fi adoptate o serie de măsuri care să conducă la creșterea preciziei datelor, precum și la evitarea transmiterii repetitive de notificări de conformare RO e-TVA în cazul în care diferențele semnificative sunt cauzate de o acuratețe insuficientă a datelor din decontul precompletat.

“Datele generate de sistemul e-TVA pentru luna septembrie 2024 arată că, dintr-un total de peste 360.000 deconturi analizate, pentru că nu au fost luați în calcul contribuabilii cu TVA la încasare, doar pentru 5,9% s-au înregistrat diferențe semnificative. Pentru a asigura o implementare eficientă a sistemului, MF va elabora pentru viitoarele întâlniri cu mediul de afaceri, o prezentare a principalelor tipuri de erori, precum și elaborarea unui ghid de coduri, pentru utilizarea corectă a acestora. De asemenea, dorim să avem întâlniri cu dezvoltatorii de softuri contabile, cu scopul de a dezvolta soluții tehnice, adaptate nevoilor lor. Mulțumim reprezentanților mediului de afaceri pentru acest dialog constant”, a transmis ministrul Finanțelor Marcel Boloș.

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.