Ciprian Ciucu ajunge la Primăria Capitalei, dar ce se întâmplă cu pisica Jessy de la Primăria Sectorului 6?
După câștigarea alegerilor pentru Primăria Generală a Capitalei, Ciprian Ciucu a lămurit un aspect important pentru iubitorii de animale. Pisica Jessy de la Primăria Sectorului 6 nu-și va schimba casa.
Cine este pisica Jessy de la Primăria Sectorului 6?
Pisica Jessy este deja o mică celebritate online și o prezență constantă în viața angajaților din instituție. Povestea ei a început în urmă cu mai bine de un an. Atunci, edilul Ciprian Ciucu, pe atunci primar al Sectorului 6, a găsit-o flămândă și rănită în scara blocului în care locuiește.
Salvarea ei a fost rapidă. Jessy a fost dusă la veterinar, tratată, sterilizată și apoi adusă chiar în sediul Primăriei. De atunci, Jessy a devenit sufletul instituției și o prezență adorată de toți angajații.
„Vedetă fără voie” în campania electorală
În timpul campaniei electorale pentru Primăria Capitalei, imaginea lui Ciprian Ciucu alături de Jessy a devenit virală. Edilul a postat mai multe fotografii pe Facebook. Acesta a cerut părerea susținătorilor săi: cu cravată, cu mingea de baschet sau… cu pisica Jessy în brațe.
Răspunsul a fost copleșitor: internauții au votat în număr mare pentru ipostaza cu felina din Primărie. Așa se face că, în cele din urmă, poza de campanie aleasă a fost cu pisica Jessy de la Primăria Sectorului 6.
Viața de zi cu zi a unei „șefe” feline
La Primăria Sectorului 6, Jessy este cunoscută sub mai multe nume de alint. Șefa, Suflețel, sau simplu, Jessy, are propriul colțișor cu apă, mâncare și o canapea pe care doarme liniștită.
Jessy nu este o pisică obișnuită. „Patrulează” în voie prin birourile instituției, participă simbolic la ședințele de Consiliu Local și oferă momente de destindere celor care lucrează acolo. Potrivit reprezentanților Primăriei, o zi din viața ei include micul dejun, plimbări pe holuri, somn, mângâieri sub bărbie și din nou somn. Este o rutină relaxantă, deloc plictisitoare.
Ce se întâmplă cu Jessy, acum că edilul merge la Primăria Generală a Capitalei
Victoria lui Ciprian Ciucu în cursa pentru Primăria Generală a stârnit o întrebare simpatică, dar importantă pentru cei care o urmăresc pe Jessy. Își va schimba felina locuința?
Răspunsul a venit chiar din partea noului primar general. Pisica Jessy de la Primăria Sectorului 6 va rămâne „acasă”, în sediul care i-a devenit loc de joacă, odihnă și afecțiune. „Cel mai probabil, Jessy va rămâne la Sectorul 6”, a declarat Ciprian Ciucu, precizând că pisica este deja parte din familia instituției.
Jessy rămâne o prezență emblematică
Ceea ce a început ca un gest simplu de salvare a unui animal aflat în suferință s-a transformat într-o poveste de succes. Pisica Jessy de la Primăria Sectorului 6 nu doar că a devenit faimoasă pe internet. A contribuit și la imaginea unui primar perceput ca apropiat de oameni și de animale.
Jessy este un simbol al grijii față de animalele vulnerabile. Este o dovadă vie că și o simplă pisică poate aduce zâmbete și bună dispoziție într-o instituție publică. Chiar dacă Ciprian Ciucu preia un nou rol, Jessy rămâne acolo unde a fost salvată și iubită: la Primăria Sectorului 6.
Marina Rasnoveanu zooland.ro
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!