Directorul ANM, avertisment despre riscul unor fenomene meteorologice extreme. Când sunt așteptate vijelii și grindină
Directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, avertizează că după zilele de caniculă va urma o perioadă cu temperaturi mai scăzute, cu ploi torenţiale, vijelii şi grindină. Mateescu afirmă că, în contextul secetei pedologice de la nivelul solului, ploile sunt benefice pentru agricultură.
„Vom resimţi o schimbare în evoluţia regimului de temperaturi la debutul săptămânii şi chiar de duminică, mai ales în vestul, centrul şi nordul ţării, unde maximele nu vor mai depăşi 32 de grade, în timp ce în sud, sud-est vor mai fi posibile valori de până la 39 de grade, dar de luni urmează o săptămână cu valori de temperaturi mai ponderate”, a declarat, vineri, directorul general al ANM, Elena Mateescu.
Mateescu a precizat că, după acest val de caniculă, este probabil să revină ploile torenţiale, vijeliile şi chiar şi grindina, ca urmare a unei mase de aer mai rece care o va înlocui pe cea de aer foarte cald.
„Schimbul de masă de aer foarte cald cu o masă de aer mai rece, cu diferenţe termice semnificative, menţine riscul unor fenomene meteorologice extreme. Acestea îşi vor face apariţia încă de sâmbătă după-amiaza, sâmbătă noaptea, urmând ca ulterior, duminică şi pe parcursul săptămânii viitoare să consemnăm averse torenţiale, posibil vijelii. Nu excludem la nivel izolat căderi de grindină şi, ceea ce este foarte important, cantităţi de precipitaţii importante, pe secvenţe foarte scurte de timp”, a declarat Elena Mateescu. Totuşi, a adăugat meteorologul, este „bine că va ploua”, chiar dacă se vor acumula cantităţi de 30-40 l/mp, în condiţiile în care seceta este extremă deja în mare parte a ţării, „mai ales în jumătatea vestică, în sud sau în sud-est şi chiar şi în Moldova”.
„Suntem la limita unei aprovizionări satisfăcătoare, în condiţiile în care temperaturile acestea ridicate, asociate şi cu insuficienţa precipitaţiilor de până în prezent, au amplificat starea de secetă pedologică. Am însumat cantităţile de precipitaţii de la 1 septembrie 2024 şi până în prezent avem o cantitate medie de 500,7 litri pe metru pătrat, comparativ cu perioada anterioară similară, 2023-2024 - 534,7 litri pe metru pătrat, în condiţiile în care anul agricol anterior a fost al cincelea cel mai secetos an din 1901 şi până în prezent”, a precizat Elena Mateescu.
Potrivit directorului ANM, există şi acum „o probabilitate foarte mare” ca acest an agricol, 2024-2025, să se alăture seriei anilor celor mai secetoşi, în condiţiile în care deja consemnăm doar 500 de litri până în prezent.
„Chiar şi dacă luna august, ultima lună a anului agricol curent, va înregistra o cantitate apropiată de normal, undeva la 55-60 litri pe metru pătrat, rămânem foarte aproape cu 565 faţă de 569 în anul anterior”, a mai spus directorul ANM.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Cele mai greșite combinații alimentare. Ce să nu pui niciodată în farfurie dacă vrei sănătate și siluetă
Trendurile de make-up în 2026. Ce se poartă, ce „funcționează” și de ce un machiaj corect te ajută în orice domeniu
Ce nereguli erau în echipa lui Cătălin Măruță. Detaliile din culise care au pus pe jar conducerea Pro TV
Libertatea de mișcare: cum transformi drumul dintre orașe într-o experiență, nu doar într-o necesitate
YouTube introduce funcția pe care părinții o cereau de mult timp
De unde vine motivația pentru a te ține de antrenamentele la sala de fitness pe termen lung?
Licențe, taxe și bonusuri: ce trebuie să știi înainte să alegi un cazino online
DOCUMENT Proiect în Parlament: Se dorește legalizarea și taxarea prostituției/ În România a mai fost legală, înainte de regimul comunist
De la ce a pornit conflictul dintre Miau Cafe și proprietarul locației. Cafeneaua cu pisici a primit ordin de evacuare
Stresul de sarbatori? Cum ne afecteaza organismul agitatia din luna Decembrie si ce putem face
Cine sunt câștigătorii Premiilor Globul de Aur
SuperLiga, live blog etapa 22. Rapid – Metaloglobus 1-0. Debut cu dreptul pentru giuleșteni în acest an. Cum arată clasamentul după ce echipa lui Gâlcă a urcat pe primul loc
Australian Open 2026. Emma Răducanu face scandal! Ce le-a reproșat organizatorilor
Dorinel Munteanu, după ce FC Hermannstadt a fost egalată pe final de Farul Constanța: „Meritam cele trei puncte”. Mesajul antrenorului pentru șefii clubului
Adrian Negrescu anunță o nouă creștere a impozitului pe proprietate cu până la 270%. Când va avea loc?
În ce situații poate Poliția să intre în casele românilor fără acord
Cine plătește amenda pentru nepurtarea centurii de siguranță în cursele de ridesharing
Mihai Stoica, șocat de ce a trăit în tribune la FC Argeș – FCSB 1-0: „Un copil m-a înjurat de la jumătate de metru! Jandarmul se uita”
Becali a luat decizia în ceea ce îl privește pe Denis Alibec: „Să văd dacă renunț definitiv sau mă mai gândesc”
Constructorul român de autoturisme Dacia a câștigat celebrul Raliu Dakar!
Alertă aeriană. Un avion cu 11 oameni la bord a dispărut de pe radar
Polițiștii locali pot utiliza camere video în exercitarea atribuțiilor. Legea a fost promulgată de președintele Nicușor Dan
VIDEO Premierul Ilie Bolojan a fost huiduit și la Botoșani. Cu o zi în urmă, a avut parte de aceeași primire la Iași
Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit cu primarul municipiului Botoșani și cu prefectul județului
BANCUL ZILEI-Chelnerul: – Ce să vă aduc la desert?
Buletinele care nu mai pot fi folosite din august 2031. Ce se va întâmpla cu ele
Topul întrebărilor pe care nu le punem aproape niciodată copiilor și de care, uneori, au cea mai mare nevoie
Curs BNR: Euro scade Redacția Digi Economic Euro a fost calculat vineri, 16 ianuarie, de Banca Națională a României la 5,0891 lei, în scădere ușoară față joi, când era cotat la 5,08
Clasamentul celor mai sigure companii aeriene din lume în 2026 / Ce factori au luat în considerare realizatorii topului
Incendiu în comuna Ciurea. Două locuințe au fost cuprinse de flăcări
Gerul cuprinde aproape toată țara: Temperaturi de -20 de grade. Noi alerte emise de meteorologi HARTĂ
Tinerii Iașului pot vizita Europa gratuit. Bruxelles-ul pune la bătaie peste 40.000 de permise prin programul DiscoverEU
Ștefan Mandachi oferă 50.000 de euro satelor care eliberează câinii din lanț
Iașul schimbă constructorul pe autostradă! Umbrărescu, învins la licitația A8
Politehnica Iași a tras astăzi linie și a luat-o de la capăt
Amenințarea cu bombă de la Pleiada, un fals
S-a aprobat finanțarea pentru Centura Podu Iloaiei. 12 luni durata de execuție!
Elevă din Iași, bursă integrală la Guildhall Londra, conservator de top mondial unde a studiat și Jude Law
Educația ieșeană, condusă pe avarie: 121 de directori rămân fără mandat, dar nu pleacă din funcție!
Primăria dă drumul la asfalt! Licitație uriașă pentru zece străzi
De la Iași la Oslo. La 14 ani, Sofia Neacșu cântă într-o premieră norvegiană, cu partitura adaptată pentru vocea ei
Premierul Ilie Bolojan vine mâine la Iași. Întâlnire cu primarii și discuții despre marile proiecte ale județului
Licitația pentru Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț, blocată de contestații. Patru constructori cer anularea rezultatului
Comisia Europeană oferă tinerilor peste 40.000 de permise de călătorie gratuite în UE
”PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Comunicat de presă APETREI DANIEL
Sfârșitul centralelor de apartament pe gaz? Directiva europeană care anunță anul-limită pentru cea mai folosită metodă de încălzire
Autostrada Unirii: bani pentru hârtii înainte de asfalt. Peste 10 milioane de lei pentru avocați și cadastru
Nouă școli din județul Iași, închise din cauza vremii!
Zilnic, zeci de ambulanțe sunt puse inutil pe drumuri de către ieșeni!
Cât a costat deplasarea lui Nicușor Dan la Paris cu aeronava Spartan
