Dosarele Epstein
Donald Trump, surprins alături de un grup de femei, ale căror fețe au fost acoperite pentru a le proteja identitatea/FOTO:X/@GallihughDeb
Departamentul de Justiţie al Statelor Unite a început să facă publice sute de mii de documente referitoare la scandalul Epstein, după luni de ezitări din partea lui Donald Trump în această privinţă.
Aceste documente, provenite din ancheta derulată de autorităţile americane asupra influentului finanţist şi infractor sexual newyorkez, decedat în 2019, ar trebui să contribuie la clarificarea legăturilor sale din trecut cu personalităţi de prim rang, printre care şi preşedintele republican.
Printre acestea sunt unele cu referire directă la România. Se precizează că în urma condamnării omului de afaceri american în 2008 un studiu arăta că aproape două treimi din femeile traficare pentru prostituție la nivel mondial proveneau din Europa de Est. Printre statele de proveniență ale fetelor se află și România.
Raportul arată că „aproape două treimi din femeile traficate pentru prostituție la nivel mondial provin din Europa de Est” și că „fostele țări din blocul estic, precum Albania, Moldova, România, Bulgaria, Rusia, Belarus și Ucraina, au fost identificate ca fiind principalele țări sursă de trafic de femei și copii”.
În plus, o fundație condusă de Epstein a plătit prin Banca Transilvania peste 30 de mii de euro unei femei din Iași, al cărui nume a fost anonimizat de către justiția americană, potrivit G4Media.ro.
Ads×
Dosarele Epstein
Un volum mare de documente, inclusiv acte din instanţă, înregistrări video şi imagini, a fost încărcat vineri seară pe site-ul Departamentului de Justiţie al SUA; utilizatorii au fost puşi într-o coadă de aşteptare, întrucât platforma a înregistrat un „volum extrem de mare de solicitări de căutare”.
Publicarea datelor a avut loc după ce adjunctul procurorului general al SUA, Todd Blanche, a declarat că „câteva sute de mii” de documente din aşa-numitele „dosare Epstein” vor fi făcute publice înainte de un termen-limită legal.
El a spus că necesitatea de a proteja victimele infractorului sexual Epstein înseamnă că alte mii de documente vor fi făcute publice în săptămânile următoare.
Departamentul de Justiţie al SUA a fost obligat prin lege să facă publice toate dosarele legate de ancheta privind Epstein până vineri la miezul nopţii, după adoptarea Legii privind transparenţa dosarelor Epstein.
Ads×
Finanţistul pedofil a fost găsit mort în celula sa dintr-o închisoare federală din Manhattan, New York, în august 2019, în timp ce aştepta procesul pentru acuzaţii de trafic sexual. Moartea sa a fost declarată sinucidere.
Printre sutele de fotografii incluse în dosare se află imagini nedatate cu Maxwell stând în faţa uşii din Downing Street 10 şi pozând alături de fostul preşedinte american Bill Clinton şi de actorul Kevin Spacey.
Purtătorul de cuvânt al lui Clinton, Angel Urena, a declarat că ancheta nu îl vizează pe fostul preşedinte: „Există două tipuri de oameni aici. Primul grup nu a ştiut nimic şi a rupt legăturile cu Epstein înainte ca infracţiunile sale să iasă la iveală. Al doilea grup a continuat relaţiile după aceea. Noi facem parte din primul grup. Nicio tergiversare din partea celor din al doilea grup nu va schimba acest lucru”.
Multe dintre fotografii şi documente sunt puternic cenzurate, ceea ce a generat critici din partea unor parlamentari americani şi a avocaţilor victimelor lui Epstein.
Thomas Massie, congresman republican care a susţinut legea ce a forţat publicarea documentelor, a declarat: „Din păcate, publicarea documentelor de astăzi de către procurorul general Pam Bondi şi adjunctul său Todd Blanche nu respectă nici spiritul, nici litera legii pe care Donald Trump a semnat-o în urmă cu doar 30 de zile.”
Mountbatten-Windsor s-a confruntat cu acuzaţii - pe care le neagă cu vehemenţă - potrivit cărora ar fi agresat sexual o adolescentă, Virginia Giuffre, după ce aceasta a fost traficată de Epstein.
El i-a plătit milioane de dolari lui Giuffre, o femeie despre care a susţinut că nu a întâlnit-o niciodată, pentru a soluţiona amiabil o acţiune civilă pentru agresiune sexuală, în 2022.
Zeci de mii de documente legate de Epstein şi de fosta sa parteneră, Maxwell, au fost deja făcute publice prin procese civile şi penale în Statele Unite.
Publicarea vine după ce un nou lot de imagini din proprietatea lui Epstein a fost făcut public joi de către democraţi.
Un total de 68 de imagini au fost publicate online joi, inclusiv fotografii cu miliardarul Bill Gates pozând alături de femei ale căror feţe au fost cenzurate, precum şi cu filosoful Noam Chomsky la bordul avionului privat al lui Epstein.
Cel mai recent lot urmează altora publicate săptămâna trecută din proprietatea lui Epstein, inclusiv o fotografie cu Mountbatten-Windsor stând alături de fondatorul Microsoft, Gates.
Mountbatten-Windsor s-a retras din îndatoririle regale în 2019, după interviul său dezastruos acordat emisiunii Newsnight, însă publicarea memoriilor postume ale lui Giuffre şi publicarea de către guvernul SUA a documentelor din proprietatea lui Epstein au adus un nou val de atenţie asupra relaţiei sale cu finanţistul.
Aceasta a dus la decizia regelui de a-i retrage oficial fratelui său compromis atât titulatura de Alteţă Regală (HRH), cât şi titlul de prinţ.
Politicieni americani l-au criticat pe fostul prinţ pentru „tăcerea” sa, după ce a ratat luna trecută termenul-limită pentru a răspunde solicitării lor de a acorda un interviu despre Epstein.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!