INCHIDE

Soluția eficientă care ține țânțarii la distanță. Te protejează pentru câteva ore și nevoie doar de două ingrediente

Soluția eficientă care ține țânțarii la distanță. Te protejează pentru câteva ore și nevoie doar de două ingrediente

Pentru a ține țânțarii la distanță, poți prepara o soluție eficientă, cu doar două ingrediente. Poate fi aplicată pe piele și este mai sigură decât variantele chimice.

Soluția care ține țânțarii la distanță. Este foarte eficientă și are o durată de câteva ore
În sezonul cald, țânțarii reprezintă o mare problemă pentru multe persoane. De multe ori, aceștia intră cu ușurință în casă, chiar și atunci când sunt aplicate măsuri de protecție. De altfel, înțepătura lor afectează și persoanele care ies afară, în special seara.

 

Din fericire, există mai multe variante de soluții repelente anti-țânțari. Dacă nu vrei variante din comerț, poți prepara acasă propriile soluții care să te protejeze de aceste insecte.

 
Cu toate că eficiența lor este mai scăzută decât în cazul substanțelor chimice, soluțiile naturale sunt mai sigure nu doar pentru piele, ci și pentru mediul înconjurător. Repelenții naturali se pot prepara din diverse substanțe și sunt opțiuni sigure atâta timp cât nu călătorești în zone unde este crescut riscul de boli transmise de țânțari.

 

Tânțarii au un simț olfactiv foarte sensibil, dar și specializat, pe care îl folosesc pentru a identifica mai ușor sursele potențiale de sânge de la distanțe mai mari. Mirosul, căldura, lumina și umiditatea se numără printre factorii pentru care aceste insecte sunt atrase de oameni.

Unele specii sunt atrase de bacterii și transpirație, așa cum e cazul celor care transmit malaria. Altele identifică oamenii în funcție de dioxidul de carbon pe care îl expiră, dar și după unele mirosuri ale pielii, mai ales cele de pe mâini.

 

Ținând cont de capacitatea lor ridicată de a detecta mirosurile, pot fi preparate soluții care să îi țină la distanță. Din cauza substanțelor repelente, orientarea lor olfactivă este tulburată și nici nu mai pot identifica atât de ușor gazdele.

 

Cei mai mulți țânțari evită mirosurile puternice și intense, cum ar fi aromele de lemongrass, citronelă, mentol și eucalipt citronat. Acesta din urmă poate fi folosit pentru a prepara un amestec.

Cum se prepară soluția care ține departe țânțarii
Unul dintre cele mai cunoscute, dar și eficiente repelente naturale este uleiul de eucalipt citronat de lămâie. Este utilizat încă din anii 1940 și a fost aprobat de Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) din SUA ca ingredient în produsele anti-țânțari.

Potrivit unui studiu din 2014, un amestec ce conține eucalipt citronat în concentrație de 32% poate oferi o protecție de peste 95% împotriva țânțarilor, timp de 3 ore. Este o soluție foarte ușor de preparat și ai nevoie doar de câteva ingrediente.

Pentru a-l prepara, trebuie să combini o parte ulei de eucalipt citronat cu zece părți de ulei purtător, adică baza, cum ar fi cel de floarea-soarelui sau de hamamelis.

Toate ingredientele trebuie amestecate într-o sticluță cu pulverizator. Trebuie să alegi o sticlă închisă la culoare întrucât compoziția chimică a uleiurilor se degradează din cauza căldurii și a luminii, iar eficiența lor nu va mai fi aceeași.

Înainte de fiecare utilizare, amestecul se agită bine. Se pulverizează ușor pe piele, având grijă să eviți zonele sensibile, cum ar fi gura, mucoasele și ochii. Se reaplică la fiecare 2 – 3 ori, în special dacă te expui la apă sau transpiri.

Specialiștii de la Universitatea din Florida avertizează că amestecul pe bază de eucalipt citronat nu este recomandat copiilor care au sub 3 ani, notează a1.ro.

Alte mirosuri pe care țânțarii nu le suportă
Țânțarii nu suportă nici rozmarinul, busuoiocul, gălbenelele, roinița, lavanda și cimbrul. Cuișoarele, cafeaua, oțetul, usturoiul și scorțișoara pot ține departe aceste insecte.

Poți zdrobi florile de lavandă pentru a elibera un parfum și un ulei cu efect repelent împotriva țânțarilor. Uleiul se aplică pe zonele care sunt expuse la înțepături, precum brațele și gleznele. O altă variantă este să adaugi câteva picături de ulei pe o cârpă curată, apoi să o freci pe piele.

Cu toate acestea, dacă ai reacții adverse la florile de lavandă, precum roșeață, usturime sau mâncărime, trebuie să eviți să aplici soluția. Înainte de aplicare, o poți testa pe o suprafață mică de piele.

Citronela, folosită în multe soluții anti-țânțari, poate fi preparată foarte simplu. Trebuie doar să amesteci ulei esențial de citronela cu apă și cu puțin alcool sau cu hamamelis.

Ai nevoie de 10 picături de ulei esențial de citronela, 2 linguri de apă de hamamelis (poți folosi și apă cu o linguriță de alcool) și de 4 linguri de apă distilată sau fiartă și răcită. Ingrdientele se amestecă într-o sticluță cu pulverizator.

Se agită bine înainte de utilizare, apoi se pulverizează pe piele sau pe haine, fără față și zonele sensibile. Poți amplasa lumânări cu citronela în aer liber, iar acestea pot îndepărta țânțarii cu până la 50% în zona imediată.

Cele două condimente care țin țânțarii la distanță
Uleiul de cimbru este foarte eficient pentru a ține departe țânțarii, mai ales pe cei care transmit malaria. A fost efectuat un studiu de laborator ce a arătat că o soluție cu 5% ulei de cimbru aplicată pe piele poate asigura o protecție de 91% împotriva țânțarilor.

Și uleiul de scorțișoară este eficient ca repelent împotriva țânțarilor adulți, mai ales a țânțarilor tigru asiatic. Acesta ajuns, în ultimii ani, în Europa, inclusiv la noi în țară.

Pentru a prepara această soluție, trebuie să combini un sfert de linguriță (24 de picături) de ulei de scorțișoară cu 120 ml de apă. Soluția poate fi pulverizată pe piele, pe haine și pe plante, dar și în casă. În formă concentrată, uleiul poate provoca iritații. 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!