Viețile pline de taină ale Sf. Cuv. Neofit și Meletie și semnele din munții Coziei

Cuvioșii Neofit și Meletie de la Stânișoara, Sfântul Sfințit Mucenic Antim al Nicomidiei și Sfântul Cuvios Teoctist din Palestina sunt pomeniți în calendarul ortodox la data de 3 septembrie.

Pe 3 septembrie, credincioșii îi cinstesc pe mai mulți sfinți ale căror vieți sunt legate de locuri și încercări diferite. Unii au trăit în munții din apropierea Mănăstirii Cozia, alții au mărturisit credința în vreme de persecuții, iar alții s-au nevoit în pustiul Iudeii.

Cei mai cunoscuți dintre ei sunt Cuvioșii Neofit și Meletie, pustnici legați de Mănăstirea Stânișoara și de Muntele Sălbaticul. Tot acum sunt pomeniți și Sfântul Sfințit Mucenic Antim, Episcopul Nicomidiei, și Sfântul Cuvios Teoctist din Palestina, cunoscut pentru viața sa retrasă.

Drumul tainic al sihaștrilor din Cozia

Munții din jurul Mănăstirii Cozia, pe valea Oltului, au fost loc de retragere pentru mulți călugări care au ales să trăiască departe de lume. Aceștia s-au nevoit atât înainte de ridicarea mănăstirii de către domnitorul Mircea cel Bătrân, cât și după aceea.

Printre cei mai cunoscuți pustnici ai locului au fost șase monahi de la Cozia care, în jurul anului 1600, s-au retras dincolo de Olt. Dintre ei sunt amintiți cu numele Cuvioșii Daniil și Misail, legați de Schitul Turnu, dar și Cuvioșii Neofit și Meletie, pomeniți astăzi.

Neofit s-a născut în secolul al XVI-lea, într-o familie de credincioși ortodocși. De tânăr a intrat în Mănăstirea Cozia, unde a devenit călugăr și a trăit mulți ani în ascultare și smerenie.

După această perioadă, dorind o viață mai retrasă, a cerut binecuvântarea starețului și a plecat în pustie. A săpat o chilie în partea de apus a Muntelui Sălbaticul, unde s-a rugat neîncetat și a dus o viață aspră.

Toată săptămâna postea și se ruga în peșteră, iar în duminici și sărbători mergea la sihăstria de la Turnu. Acolo se spovedea la Cuviosul Daniil și se împărtășea la Sfânta Liturghie.

Un sfârșit ascuns în liniștea muntelui

După 30 de ani trăiți în singurătatea muntelui, Neofit și-a dat sufletul în peștera sa, fără să știe nimeni. Trupul său a fost găsit de un călugăr de la Mănăstirea Cozia, care aducea hrană pustnicilor.

Călugărul a dus trupul la mănăstire, însă noaptea, Neofit i s-a arătat în vis și i-a cerut să îl ducă înapoi în peșteră. În aceeași noapte, i s-a arătat și starețului, cerând același lucru.

A doua zi, trupul a fost dus înapoi în Muntele Sălbaticul. Unul dintre călugării care l-au însoțit, obosit de drum, a rostit cuvinte nepotrivite, iar potrivit tradiției, capul i s-a întors spre spate.

Călugărul s-a întors la mănăstire și și-a recunoscut greșeala. Părinții, împreună cu starețul, s-au rugat Cuviosului Neofit să îl ierte, iar acesta s-a vindecat imediat.

Moaștele Sfântului Neofit se află astăzi în biserica Mănăstirii Stânișoara. Peștera unde s-a nevoit a devenit loc de pelerinaj pentru credincioși.

Izvorul care a schimbat totul

Sfântul Cuvios Meletie a trăit în sihăstria Stânișoarei la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea. Se crede că provenea dintr-un sat apropiat de Mănăstirea Cozia, unde a intrat de tânăr în viața monahală.

Cu binecuvântarea starețului, a mers la părinții sihaștri de dincolo de Olt. A săpat o peșteră în partea de sud a Muntelui Sălbaticul, același munte unde se nevoia și Neofit.

Aici a primit Marea Schimă și s-a ostenit peste 40 de ani. Viața lui era plină de rugăciune, post, priveghere și luptă cu ispitele.

Timp de șase zile stătea în peșteră, iar duminica mergea la Cuviosul Daniil, duhovnicul de la Turnu, unde se împărtășea. În fiecare zi își aducea apă de departe, ca să se ostenească și să se roage mai mult.

La bătrânețe, când nu mai putea merge să ia apă, s-a rugat lui Dumnezeu, iar prin grija Maicii Domnului, a izvorât apă chiar la intrarea peșterii sale. Izvorul este cunoscut și astăzi ca Izvorul lui Meletie.

După mulți ani de nevoință, Meletie a trecut la Domnul. O parte din sfintele sale moaște au fost păstrate mult timp în peșteră, apoi au fost împărțite credincioșilor.

Cuvioșii Neofit și Meletie au fost canonizați de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în 2016, iar ziua lor de pomenire este 3 septembrie.

Iubitorilor de Dumnezeu Părinţi, suindu-vă în munţii faptelor bune, v-aţi arătat locaşuri ale Preasfântului Duh, iar acum, ca o făclie în sfeşnic, luminaţi lumea, Cuvioşilor Neofit şi Meletie; rugaţi-vă lui Hristos-Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!

Un episcop în fața încercărilor

Sfântul Sfințit Mucenic Antim a fost Episcop al Nicomidiei, în Asia Mică. Prin viața sa creștină, smerenie și dragostea față de oameni, a fost mai întâi hirotonit preot, apoi ridicat la rangul de episcop, după moartea Episcopului Chiril.

Nicomidia a fost întemeiată în 264 î.Hr. de regele Nicomede I al Bitiniei. Orașul se afla în estul Mării Marmara, iar astăzi pe locul lui este orașul turc Ismit, la aproximativ 100 de kilometri de Istanbul.

În timpul împăratului Dioclețian, Nicomidia a devenit reședința acestuia și, pentru o perioadă, capitala Imperiului Roman. Atunci, creștinii au trecut prin persecuții grele.

Sub presiunea lui Galeriu, Dioclețian a început, la 23 februarie 303, persecuția împotriva creștinilor din Nicomidia. Prima măsură a fost distrugerea Bisericii Episcopale, urmată de întemnițarea Episcopului Antim.

Galeriu a pus la cale incendierea Palatului imperial din Nicomidia, în două rânduri, când împăratul nu era acolo. Faptele au fost puse pe seama creștinilor, iar Dioclețian a ordonat uciderea lor, începând cu cei de la Palat.

Scriitorul creștin Lactanțiu nota că oficialii imperiali creștini și oamenii de încredere ai Palatului au preferat să fie omorâți decât să renunțe la credință. Persecuția a durat din 303 până în 305 și a dus la moartea a circa 20.000 de creștini.

Deși era închis, Antim a păstrat legătura cu cei persecutați, trimițându-le scrisori de încurajare prin diaconul său Teofil. Acesta a fost prins, iar asupra lui a fost găsită o scrisoare de la episcop.

Diaconul Teofil a fost martirizat, iar Antim a fost adus înaintea lui Maximian, care se afla atunci în Nicomidia. A fost supus la chinuri pentru a renunța la credință, dar a rămas statornic.

Maximian a poruncit să fie decapitat. Creștinii au luat în taină trupul Sfântului Antim și l-au înmormântat cu cinste.

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor apostolilor fiind, ai aflat lucrare, insuflate de Dumnezeu, spre suirea privirii către cele înalte. Pentru aceasta, învăţând drept cuvântul adevărului şi răbdând cu credinţă până la sânge, Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

O viață retrasă în pustiu

Sfântul Cuvios Teoctist din Palestina s-a nevoit în pustiul Iudeii alături de Sfântul Eftimie cel Mare. Viața lor a atras mulți ucenici, iar din acest efort a luat naștere o lavră.

Sfântul Eftimie cel Mare și Sfântul Teoctist au întemeiat împreună această lavră, iar egumen a rămas Cuviosul Teoctist. Eftimie s-a retras apoi în pustnicie.

În anul 467, Teoctist s-a mutat la Domnul. La înmormântarea sa a participat și Patriarhul Anastasie al Ierusalimului.

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinele cele din adânc ai făcut ostenelile tale de o sută de ori roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Teoctist, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Pomeniri care aduc aproape alte chipuri de sfinți

Tot pe 3 septembrie, Mineiul amintește și alți sfinți, pomeniți alături de Neofit, Meletie, Antim și Teoctist.

• Sf. Zinon;

• Sf. Vasilia;

• Sf. Hariton;

• Sf. Mc. Arhonitul;

• Sf. Împărat Constantin cel Nou;

• Sf. Nou. Mc. Polidor.

Astfel, ziua de 3 septembrie aduce în fața credincioșilor exemple de sfințenie: pustnici retrași în munți, un episcop martir și un cuvios al pustiului palestinian. Pentru cei care se roagă, aceste pomeniri rămân legate de locuri de închinare și de amintirea unor vieți trăite cu răbdare și credință.