INCHIDE
Convoaie militare vor circula pe drumurile din Iaşi în următoarele două zile
Convoaie de tehnică militară şi personal ale Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt” şi unităţilor subordonate vor circula, marţi şi miercuri, pe drumurile publice din municipiul Iaşi şi zona metropolitană, pentru participarea la exerciţii de instruire.
Deplasările sunt planificate în cadrul programului anual de instruire şi urmăresc menţinerea şi dezvoltarea nivelului de pregătire operaţională a militarilor.
Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt” a anunţat că aceste convoaie se vor deplasa cu respectarea legislaţiei rutiere. Şoferii sunt sfătuiţi să manifeste prudenţă şi să respecte indicaţiile autorităţilor pentru prevenirea incidentelor.
Cei de la Brigada15 le mulţumesc participanţilor la trafic pentru înţelegere şi cooperare. Laura RADU
Subiecte asemanatoare
Coadă uriașă la Victoria. „Napoleon era fată”, premieră sold-out
Centrul Iașului, sufocat de trafic. Autobuzele abia își fac loc printre mașini
CTP dă 125 de milioane de lei pe zece tramvaie „deștepte”
Spectacole, expoziții și concerte la Iași, în primul weekend al toamnei
Alertă alimentară! Brânză brie cu Listeria, retrasă de urgență! Dr. Ciuhodaru: „Atenție la simptome!”
Ucraina își mută combustibilul pe șinele din Suceava! Kievul pregătește rute noi prin România
„Coșar Voluntar ”, la Ciurea!
Razie de proporții pe șoselele din Iași! 189 de amenzi în câteva ore
GALERIE FOTO -- 60 de copii din Erbiceni au primit ghiozdane pentru noul an școlar
CTP Iași reia cursele speciale pentru elevi
Din milionul de ieșeni, doar 27.160 pot fi adăpostiți, în caz de război!
10 cheltuieli pe care le poți reduce lunar dacă ești la pensie și ce descoperi când începi să le urmărești
Pensia vine, de multe ori, cu un buget mai restrans, dar unele cheltui ...
Mitropolitul Teofan deschide anul școlar în două locuri din Iași
* Mitropolitul Moldovei si Bucovinei va sluji luni, 7 septembrie, la S ...
Coadă uriașă la Victoria. „Napoleon era fată”, premieră sold-out
* iesenii au stat la coadă, vineri seară, pentru a intra la prima pr ...
Taina vieții Sfântului Prooroc Zaharia în lumina credinței și încercărilor
Pe 5 septembrie, Calendarul ortodox ii pomeneste pe Sfantul Proroc Zah ...
Centrul Iașului, sufocat de trafic. Autobuzele abia își fac loc printre mașini
* strada 14 Decembrie 1989 a ajuns un culoar important pentru autobuze ...
CTP dă 125 de milioane de lei pe zece tramvaie „deștepte”
* noile achizitii vor vedea pietonii, vor număra pasagerii si vor mer ...
Spectacole, expoziții și concerte la Iași, în primul weekend al toamnei
Programul cultural al inceputului de septembrie este plin: premiere de ...
Alertă alimentară! Brânză brie cu Listeria, retrasă de urgență! Dr. Ciuhodaru: „Atenție la simptome!”
Alertă pentru consumatori după descoperirea bacteriei Listeria intr- ...
Drumul de la probabilitatea unui rezultat la cota pe care o vede pariorul
Cota afisată inaintea unui eveniment sportiv nu apare intamplător si ...
COMUNICAT DE PRESĂ Data: 04.09.2026 LANSAREA PROIECTULUI ÎNFIINȚARE GRĂDINIȚĂ PRIN REABILITARE, DEMOLARE PARȚIALĂ, EXTINDERE ȘI SCHIMBARE DE DESTINAȚIE ȘCOALĂ CU CLASELE I – IV FUNDU SADOVEI, COMUNA SADOVA, JUDEȚUL SUCEAVA, Cod SMIS: 345395
COMUNICAT DE PRESĂ
Data: 04.09.2026
LANSAREA PROIECTULUI ...
Ucraina își mută combustibilul pe șinele din Suceava! Kievul pregătește rute noi prin România
Romania poate deveni una dintre marile porti de aprovizionare ale Ucra ...
Meta pregătește schimbări importante pentru adolescenți pe rețelele sale
Adolescentii vor avea o limită de două ore pe zi, aplicatiile vor fi ...
„Coșar Voluntar ”, la Ciurea!
* bombele cu foc din casele bătranilor - cosuri de fum rupte, sobe fo ...
Razie de proporții pe șoselele din Iași! 189 de amenzi în câteva ore
Ziua de 3 septembrie a adus o adevărată avalansă de sanctiuni pe dr ...
GALERIE FOTO -- 60 de copii din Erbiceni au primit ghiozdane pentru noul an școlar
* aproape 60 de copii de la Scoala Erbiceni au primit ghio ...
CTP Iași reia cursele speciale pentru elevi
* cursele speciale pentru elevi revin de luni, 7 septembrie * pe trase ...
Din milionul de ieșeni, doar 27.160 pot fi adăpostiți, în caz de război!
La nivelul judetului Iasi sunt organizate 291 de adăposturi de protec ...
Cum contribuie cercetarea de la UAIC la dezvoltarea unor orașe mai reziliente
Pentru administratiile locale, una dintre cele mai dificile provocări ...
Iașul are aproape 10.000 de oameni fără loc de muncă! Vasluiul explodează, Bacăul respiră...
Harta somajului din Romania scoate la iveală o ruptură uriasă intre ...
Străzi importante, închise pentru Raliul Iașului. SuperSpeciala Râpa Galbenă dă peste cap traficul
Iasul se pregăteste pentru trei zile de motoare turate, spectacol si ...