Banii pentru sărăcie, împărțiți în șase județe! Iașul, Suceava și Neamțul se detașează
* Moldova are pe masă sute de milioane de lei pentru combaterea sărăciei și excluziunii sociale, însă distribuția proiectelor arată diferențe spectaculoase între județe * în total, la nivelul celor șase județe ale Moldovei au fost semnate 51 de contracte, cu o valoare eligibilă totală de peste 467,4 milioane de lei, contribuția Uniunii Europene depășind 365,4 milioane de lei
Datele oficiale transmise de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene conturează o adevărată hartă a banilor europeni în regiunea Nord-Est, cu Iașul în frunte la numărul contractelor din anumite componente, Suceava cu proiecte consistente, iar Vasluiul încercând să recupereze decalajele sociale prin finanțări de zeci de milioane de lei.
În total, la nivelul celor șase județe ale Moldovei au fost semnate, în cadrul Priorității 5 a Programului Incluziune și Demnitate Socială, 51 de contracte, cu o valoare eligibilă totală de peste 467,4 milioane de lei. Contribuția Uniunii Europene depășește 365,4 milioane de lei.
Iașul ia potul. Valuiul, la coada clasamentului...
Iașul are 12 contracte, cu o valoare eligibilă de peste 103,4 milioane de lei, dintre care peste 81,4 milioane de lei reprezintă contribuția UE. Suceava urmează cu 10 contracte, în valoare de aproape 100,95 milioane de lei, iar Neamțul are tot 10 contracte, în valoare de peste 97 de milioane de lei.
Botoșaniul are opt contracte, care însumează peste 78,5 milioane de lei, în timp ce Bacăul figurează cu patru contracte, în valoare de aproape 28,84 milioane de lei.
La coada clasamentului numeric se află Vasluiul, cu șapte contracte, dar valoarea acestora ajunge la 58,5 milioane de lei, dintre care peste 46,18 milioane de lei sunt bani europeni. Cu alte cuvinte, deși are mai puține contracte decât celelalte județe mari ale regiunii, Vasluiul atrage sume importante prin proiectele aprobate.
Și aici apare însă paradoxul Moldovei: județele care au unele dintre cele mai mari probleme sociale concurează pentru bani europeni într-un sistem în care accesarea finanțărilor depinde în primul rând de capacitatea și inițiativa beneficiarilor eligibili.
Vasluiul este și județul care atrage atenția prin amploarea nevoilor sociale. Prin proiectele PIDS aflate în implementare, sunt vizate comunități din Fălciu, Gherghești, Șuletea, Rebricea, Stănilești, Puiești și alte zone, iar două proiecte sunt gestionate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui.
Sute de milioane de lei din proiectele depuse nu au trecut de filtrul evaluării
În schimb, când privim proiectele respinse din cadrul aceleiași Priorități 5, clasamentul se schimbă radical.
În întreaga regiune Nord-Est au fost respinse 32 de proiecte. Suceava are cele mai multe, 13, urmată de Iași, cu opt, Neamț și Bacău cu câte patru, Vaslui cu două și Botoșani cu unul. Valoarea totală eligibilă a proiectelor respinse în regiune depășește 329 de milioane de lei, iar contribuția UE aferentă este de peste 251,3 milioane de lei.
Pe de altă parte, banii europeni au ajuns deja la mii de beneficiari. În Vaslui, spre exemplu, aproape 26.000 de preșcolari și elevi au beneficiat, cumulat în cei trei ani școlari 2023-2026, de vouchere pentru rechizite și îmbrăcăminte. Alte 529 de cupluri mamă-nou-născut defavorizate au primit tichete sociale de câte 2.000 de lei pentru sprijinirea achiziției produselor destinate nou-născuților.
În paralel, la nivel regional, proiectele de dezvoltare locală și întreprinderile sociale încearcă să transforme banii europeni în infrastructură socială și oportunități economice. Numai în Vaslui au fost înființate 23 de întreprinderi sociale printr-un apel PIDS.
Imaginea Moldovei este, astfel, una cu lumini și umbre. Iașul conduce la numărul contractelor din această componentă, Suceava și Neamțul au valori impresionante, Botoșaniul se menține puternic, Bacăul are mai puține proiecte, dar Vasluiul, unul dintre cele mai vulnerabile județe ale țării, încearcă să transforme finanțarea europeană într-o armă împotriva sărăciei.
Carmen DEACONU