Iașul, locul 2 în țară la angajări. Aproape 3.800 de contracte în șapte luni
* Iașul se află pe locul al doilea la nivel național după numărul persoanelor care și-au găsit un loc de muncă prin intermediul agențiilor de ocupare * în primele șapte luni din 2026 au fost angajate 3.784 de persoane, iar 634 dintre contracte au fost încheiate numai în iulie
Cele mai noi date oficiale disponibile la începutul lunii septembrie plasează Iașul imediat după București în clasamentul național al angajărilor realizate prin serviciile publice de ocupare. 3.784 de persoane din județ au fost încadrate în muncă în primele șapte luni ale anului, față de 7.546 în București și 3.001 în Constanța.
634 de ieșeni au fost angajați numai în iulie
Datele detaliate publicate de AJOFM Iași la 1 septembrie arată că, numai în iulie, 634 de persoane au fost încadrate în muncă. Dintre acestea, 539 au obținut contracte pe perioadă nedeterminată, iar 95 au fost angajate pe perioadă determinată. Cifra lunii iulie explică și saltul înregistrat de Iași în bilanțul național. La sfârșitul primului semestru erau raportate 3.150 de angajări, iar după șapte luni totalul a ajuns la 3.784. Structura celor 634 de persoane angajate arată o prezență importantă a tinerilor aflați în afara școlii și a pieței muncii. 285 sunt tineri NEET: 185 au sub 25 de ani, iar 100 au între 25 și 30 de ani. Pentru 76 dintre aceștia, angajarea s-a făcut prin schema care acordă subvenții angajatorilor.
250 de angajați au peste 50 de ani
O altă categorie importantă este cea a persoanelor trecute de 50 de ani. 164 de șomeri de peste 50 de ani au fost angajați fără subvenționarea locului de muncă, dintre care 125 pe perioadă nedeterminată și 39 pe perioadă determinată. Alți 86 de șomeri de peste 50 de ani au fost angajați cu subvenție acordată angajatorului. În total, datele AJOFM indică 250 de persoane de peste 50 de ani încadrate în muncă în cursul lunii iulie.
Doar 3 părinți singuri și 4 persoane cu dizabilități
Cifrele scad puternic în cazul unor categorii vulnerabile. În iulie au fost angajați prin schema de subvenționare numai 3 șomeri care sunt unici susținători ai unor familii monoparentale. Pentru categoria mamelor șomere cu cel puțin trei copii în întreținere, raportul AJOFM consemnează zero angajări subvenționate. În cazul persoanelor cu dizabilități, documentul înregistrează două angajări fără subvenție și două angajări pentru care angajatorii au primit subvenție.
La nivelul întregii țări, 82.725 de persoane au fost angajate prin intermediul ANOFM între ianuarie și iulie 2026. Bucureștiul conduce clasamentul cu 7.546 de persoane, urmat de Iași – 3.784 și Constanța – 3.001.
Tot la nivel național, 14.491 dintre persoanele angajate în primele șapte luni sunt tineri NEET, iar 40.153 au peste 45 de ani.
Dan DIMA