Săptămână plină în Arhiepiscopia Iașilor. Marile evenimente până pe 15 august
* slujbe arhierești, hramuri, întâlniri dedicate familiei, activități pentru copii și acțiuni sociale sunt programate între 9 și 15 august în Arhiepiscopia Iașilor * săptămâna se încheie cu sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, când ierarhi ai Bisericii Ortodoxe vor sluji la importante mănăstiri din Moldova
Mitropolitul Teofan, la resfințirea unei biserici
Programul începe duminică, 9 august, când Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji la Parohia „Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul – Mărăței I” din Piatra Neamț.
Liturghia va fi oficiată împreună cu Episcopul Basarabiei de Sud, Preasfințitul Veniamin, și cu Episcopul-vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul, în contextul resfințirii bisericii parohiale. În aceeași zi, Episcopul-vicar Nichifor Botoșăneanul va fi prezent la Dolina, în județul Botoșani, pentru resfințirea bisericii „Adormirea Maicii Domnului”.
Povești despre curaj pentru cei mai mici
Tot pe 9 august, Departamentul Pro Vita și Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” Podișu pregătesc, între orele 12.00 și 14.00, un atelier destinat copiilor cu vârste între 4 și 10 ani.
Pornind de la viața Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași, participanții vor discuta, prin joc, poveste și activități creative, despre credință, curaj, familie, milostenie și grija față de ceilalți. Activitatea este inclusă în proiectul Pro Vita „Creștem cu fiecare poveste”.
În aceeași perioadă începe și o nouă serie a Taberei Floare de colț, destinată copiilor și tinerilor, programată între 9 și 14 august.
Ajutoare pentru 100 de copii din familii numeroase
Una dintre cele mai importante acțiuni sociale ale săptămânii începe pe 10 august. Departamentul Pro Vita va distribui 100 de perechi de încălțăminte pentru sezonul rece și 100 de rucsacuri către copii proveniți din aproximativ 20 de familii.
Beneficiarii fac parte din Programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii „Sfântul Stelian”, destinat familiilor cu cel puțin șapte copii. Produsele au fost oferite prin sponsorizare, iar distribuirea va continua până pe 28 august.
Totodată, Pro Vita continuă recrutarea voluntarilor pentru cea de-a VI-a ediție a Festivalului Familiei, care va avea loc pe 6 septembrie în Parcul Expoziției din Iași. Înscrierile sunt deschise până la 16 august. Festivalul va include ateliere, jocuri și activități pentru copii, părinți și bunici.
Familia, în centrul întâlnirilor din parohii
În mai multe parohii din Iași, Botoșani și Neamț vor fi organizate în această săptămână cercuri pastoral-misionare și conferințe.
La Dumești va fi discutată tema provocărilor contemporane la adresa familiei, iar la Valea Lupului – Uricani preotul Lucian Apopei va susține conferința „Lacrimi îmbrățișate – de la suferința fiecăruia, la bucuria comuniunii”. Alte întâlniri vor aborda rugăciunea în familie, rolul comunității parohiale și prevenirea divorțului.
Marți, 11 august, la Piatra Neamț este programat și evenimentul „Pe Maica Luminii întru cântări să o slăvim”, cu participarea Corului Psaltic FILOMELOS al Bisericii Voievodale din Borzești.
15 august, ziua marilor hramuri
Săptămâna se încheie sâmbătă, 15 august, de Adormirea Maicii Domnului, cu slujbe arhierești la mai multe mănăstiri importante.
Mitropolitul Teofan va sluji la Mănăstirea Zosin din județul Botoșani, cu prilejul hramului, iar Episcopul-vicar Nichifor Botoșăneanul va fi prezent la Mănăstirea Bistrița din județul Neamț.
La Mănăstirea Văratec vor sluji Mitropolitul Basarabiei, Înaltpreasfințitul Antonie, și Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Înaltpreasfințitul Ioachim. A doua zi, pe 16 august, la Văratec este anunțată proclamarea locală a canonizării Sfintelor Cuvioase Olimpiada, Nazaria și Elisabeta. Maura ANGHEL
Subiecte asemanatoare
Comoara de 6.000 de ani de lângă Iași: cuptor uriaș, temperaturi de 1.100°C și o producție de ceramică ce ridică mari semne de întrebare
Romică Țociu și Cornel Palade vin la Iași cu „Comedie la MAXIM!”
GOLD MUSIC – Turneul Național Social-Umanitar ajunge la IAȘI!
CJ pregătește 133.770 de lei pentru două proiecte verzi la Iași!
Bucium - Socola, coșmarul care se prelungește: 13 minute în plus pentru un drum care deja sufoca Iașul
Noi audieri în dosarul „Păcura”. Funcţionari ai Primăriei Iaşi, chemaţi la DNA
SAFE devine coșmar juridic: A8 Iași–Ungheni și Suceava–Siret, lovite de decizii definitive
UAIC intră într-o rețea universitară globală cu 149 de instituții din 37 de țări
Doi moldoveni căutați pentru infracțiuni grave, prinși în aceeași seară la Albița