INCHIDE

Iașul bogaților: taxa pe lux se triplează pentru case și mașini

Iașul bogaților: taxa pe lux se triplează pentru case și mașini

Un clasament local al averilor publicat pentru 2025 cuprinde 173 de poziții, toate pornind de la o avere estimată de cel puțin 5 milioane de euro. În evidențele fiscale, imaginea este însă cu totul alta: ultima cifră locală făcută publică indica doar 30 de contribuabili ieșeni cu locuințe peste pragul „taxei pe lux”. Din 2026, impozitul se triplează.

Iașul are un club consistent al marilor averi

Iașul are imaginea unui oraș universitar și administrativ, dar în jurul lui s-a format și un club consistent al marilor averi. Un clasament local publicat la sfârșitul anului 2025 inventariază 173 de poziții, de la antreprenori și familii de business până la investitori, ultima avere inclusă fiind estimată la aproximativ 5 milioane de euro. În vârful topului apar averi de sute de milioane și chiar miliarde de euro.

Asta nu înseamnă însă că toți cei aflați într-un asemenea clasament vor primi automat nota de plată pentru „taxa pe lux”.

Impozitul nu se stabilește după averea totală, după valoarea companiilor deținute sau după banii din conturi. Legea se uită la două categorii precise de bunuri: clădiri rezidențiale cu valoarea impozabilă de peste 2,5 milioane de lei și autoturisme cumpărate cu mai mult de 375.000 de lei.

Din 2026, miza devine mai mare. Cota a urcat de la 0,3% la 0,9%, ceea ce înseamnă că, pentru aceeași bază impozabilă, suma datorată se triplează.

Câți ieșeni intră, de fapt, la taxa pe lux

Aici cifrele sunt mult mai mici decât cele din clasamentele averilor.

În octombrie 2024, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași comunica faptul că în evidențele organelor fiscale locale figurau 30 de contribuabili care aveau clădiri rezidențiale cu o valoare impozabilă mai mare de 2,5 milioane de lei.

Numărul nu era însă definitiv. AJFP preciza atunci că informațiile erau incomplete, deoarece nu toate organele fiscale locale transmiseseră datele către ANAF. Mai mult, cifra îi privea pe proprietarii de clădiri și nu oferea o imagine completă asupra ieșenilor care dețineau și autoturisme peste pragul de 375.000 de lei.

Tot atunci, doar trei contribuabili din Iași declaraseră și achitaseră efectiv impozitul special pentru bunuri imobile de valoare mare. Suma totală plătită era de 5.874 de lei.

Milionar nu înseamnă automat plătitor de taxă pe lux

De aici apare diferența esențială dintre un om considerat „bogat” și un contribuabil obligat să depună formularul 216.

Un antreprenor poate avea o avere evaluată la 20 sau 50 de milioane de euro, concentrată în firme, participații, terenuri sau alte investiții, fără ca locuința personală să treacă de plafonul fiscal.

În sens invers, o persoană care nu apare în niciun clasament al bogaților poate intra sub incidența taxei dacă deține o casă cu valoare impozabilă foarte mare ori un automobil cumpărat cu peste 375.000 de lei.

Fiscul taxează, așadar, anumite bunuri, nu statutul social al proprietarului.

Cât poate ajunge factura în 2026

Pentru locuințe, cota de 0,9% se aplică numai diferenței dintre valoarea impozabilă și plafonul de 2,5 milioane de lei. În cazul unei case evaluate fiscal la 3 milioane de lei, baza taxată este de 500.000 de lei, ceea ce duce la un impozit de 4.500 de lei.

La vechea cotă, suma ar fi fost de numai 1.500 de lei.

Și în cazul mașinilor se taxează doar ceea ce depășește plafonul. Un autoturism cumpărat cu 500.000 de lei depășește limita cu 125.000 de lei, ceea ce înseamnă în 2026 o taxă de 1.125 de lei.

Pentru ieșenii aflați peste aceste praguri, schimbarea este astfel cât se poate de concretă: plafoanele au rămas aceleași, însă procentul s-a triplat.

Dan DIMA